Profesia: părinți cât șapte

familie 1

De câțiva ani, de vreo 12 mai bine-zis, o familie din comuna Țifești, Vrancea, se ocupă cu creșterea copiilor. Ei, și? ar spune toată lumea. Care-i „minunea”? Lucrul deosebit este că Vasile și Victoria Tătaru au terminat cu creșterea celor trei copii naturali ai lor iar acum îngrijesc pe ai altora.

Pe șoseaua care vine de la Panciu și trece prin satul Tufe al comunei, după câteva curbe, pe partea dreaptă, o tarabă te invită să alegi fructe și legume. Verdețuri cultivate în solar de această familie ca activitate de bază din care trăiesc atât părinții cât și cei cinci copii pe care îi au în ogradă.

fam 2O curte frumoasă, o casă la fel, mare și îngrijită, adăpostesc pe cei cinci copii. Au fost șapte inițial, dar doi dintre ei au crescut de au ajuns la liceu și locuiesc la cămin, la Focșani, acum.

Cuminți, fetițe și băieți, cei șapte copii aparțin unei singure familii la origine. Adică sunt toți frați și de toți se ocupă exemplar mama Victoria și tata Vasile. Au grijă să învețe, să fie curați, îmbrăcați, să se joace cât tebuie, să aibă o creștere bună și să se pregătească pentru viață. Nu se plâng de nimic soții pentru că bucuria lor cea mai mare sun ei: Ioana Grozescu, -cea mai mică-, Dumitru, Vasilica, Mioara, Florentina, Ionuț și Aurel.

Toți sunt fericiți și-și iubesc noii părinți.  Mezina, Ioana, care are abia trei ani,  isteață și frumușică, va fi cea pe care familia intenționează să o înfieze. Pentru că toți acești copii vin de la un centru de plasament iar statul contribuie cu câte ceva, ajutând această familie să îngrijească puii de om pe care cea care le-a dat viață i-a ignorat.

Am încercat și noi, prin puținul adus, să contribuim. Câteva pachete cu haine strânse de cei de la Asociația Românilor din Velletri și de o altă vrânceancă inimioasă, Doina Chelaru, rezidentă la Zagarolo au ajuns zilele acestea cu ajutorul companiei de transporturi al unui al vrâncean: Euro Constantin. Vor mai fi și altele pentru că oamenii cu suflet ca aceștia merită.

Cristi Merchea