Protest antiromânesc în Almendralejo, Spania

spania meetingUn nou focar de manifestări antiromâneşti pe teritoriul Europei?

Întrebarea apare după ce aproximativ 1.000 de spanioli au organizat vineri o manifestaţie împotriva românilor din Almendralejo, regiunea Extremadura.

Protestul a fost organizat ca urmare a evenimentului petrecut duminica trecută, în care doi cetăţeni români au agresat sexual doua tinere de naţionalitate spaniolă. Împreună cu cei doi a mai fost reţinută o femeie suspectată de complicitate. Unul din românii implicaţi a recunoscut ca a intreţinut relaţii sexuale cu una dintre fete, însă cu acordul acesteia.

Protestul a degenerat în manifestări de furie împotriva românilor din zonă, poliţiştii fiind nevoiţi să blocheze accesul în sediul primăriei din Almendralejo.

“Lumea este indignată pentru că românii pun mâna pe locurile de munca, vin să facă rău, violează femeile aşa cum s-a întamplat cu sora mea şi nu e logic să se întâmple astfel”, relatează pentru publicaţia locală Hoy.es fratele uneia din victime, Felix Parra.

Manifestaţia a fost organizată de o persoană fizică şi a fost popularizată pe site-urile de socializare.

O altă manifestaţie de acest gen a avut loc în urmă cu un an în localitatea Belorado din regiunea Burgos, în urma unui alt incident în care un român a fost suspectat ca ar fi lovit mortal un spaniol.

Mai multe detalii pe site-ul http://www.romanul.eu/romani-in-spania/ne-am-saturat-de-atatia-romani-o-mie-de-spanioli-au-protestat-la-almendralejo-1309-40062.html