Prudenţi cu… încrederea

trust

corina vatafu

 

 

 

 

 

Corina  F. Vatavu __________

 

Pe timp de criză, ca acea pe care o traversăm de ceva ani, încrederea devine fundamentală. Fiindcă fără încrederea în alţii şi în viitor nicio societate nu poate funcţiona, transforma şi dezvolta.

Şi nu doar din punct de vedere economic. Ci mai ales din punct de vedere uman, afectiv, existenţial.

Cum putem merge înainte dacă nu mai avem încredere unul în altul.

Păcat că încrederea nu poate fi “decretată” şi o dată pierdută, ne trebuie apoi mult timp pentru a o reavea.

Păcat că pentru a vorbi iar de încredere, trebuie mai întâi descoperită acea “valoare” a încrederii. Pentru că ea naşte şi se dezvoltă doar atunci când ai posibilitatea să constaţi  că acei în care ai încredere iau în serios aşteptările noastre şi fac orice pentru a-şi menţine cuvântul dat.

 

Demult se ştia foarte bine:  nimeni nu făcea promisiuni uşor. De ce? Deoarece se ştia că aceasta înseamnă  să-ţi asumi răspunderea pentru vorba dată. Şi pentru toţi asta însemna “datorie” şi dacă nu era respectată ţi-ai fi pătat onoarea. Astăzi…

Dar oare cum se poate promite ceva ce nu depinde direct de noi, cum ar fi de exemplu dragostea, iubirea. Se poate gândi într-adevăr că există o relaţie  tip cauză-efect, între încrederea unei persoane şi încrederea care se poate avea în ea?

Un sociolog, Simmel Georg, explică bine cum în orice relaţie de încredere avem tendinţa de a crede pe cineva chiar şi atunci când nu suntem siguri de încrederea sa. De fiecare dată când vorbim de încredere, vorbim ca şi cum am vorbi de un pariu.

“Am încredere în tine” spune o mamă fiicei sau fiului său, chiar şi atunci când a putut constata că promisiunile făcute nu erau apoi respectate. “Te cred” spune o femeie iubitului sau soţului său chiar şi atunci cînd are teama de a fi înşelată.

Este întotdeauna aşa. Încrederea ne face vulnerabili. Fiindcă sunt chiar acele persoane pe care contăm, sunt cele care, potenţial,  ne pot trăda. Şi atunci ce e de făcut? Să renunţăm? Sau să fim mai precauţi, mai atenţi. Mai devreme sau mai tărziu în viaţă avem chiar nevoie să ne încredem în cineva. Important e să nu confundăm încrederea cu siguranţa. Ca şi în cazul conştiinţei, în “universul încrederii” ar trebui să păşim prudenţi. Pentru că după “saltul” iniţial, ar fi nevoie de căutat “probe”, capabile de a ne da confort în alegerile făcute. Ar fi chiar absurd să continuăm să avem încredere în acei care ne înşeală zilnic, în acei care nu-şi respectă cuvântul dat. Dar şi mai absurd ar fi să nu ne încredem niciodată. Viaţa ar fi un adevărat infern.

Şi probabil nicio relaţie nu ar mai putea vreodată începe.

Corina F. Vatavu