Roma. Sesiune de informare privind redactarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă

  Ambasada României în Italia împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni organizează o sesiune de informare privind redactarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă, dedicată asociațiilor de români din zona de competență consulară a misiunii diplomatice (Abruzzo, Campania, Lazio, Sardinia și Umbria), acțiune care va reuni reprezentanți ai mediului asociativ și mass-media. Evenimentul se va desfășura la sediul Ambasadei, pe data de 04 februarie 2019, între orele 18.30 – 20.30.

Manifestarea va avea ca obiectiv informarea celor prezenți cu privire la proiectele care urmează a fi demarate în acest an de către ministerul menționat mai sus. La eveniment va participa doamna Alina Hagima, secretar general al MpRP.
Sunt invitate toate asociațiile din zona de competență consulară, în limita unui reprezentant pentru fiecare structură asociativă.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un e-mail la adresa: roma.events@mae.ro, până la data de 03 februarie 2019, precizând numele, domeniul de activitate și organizația pe care o reprezintă.

Comunicat preluat integral de pe pagina Facebook
a Ambasadei României la Roma

Lasă un răspuns