Roma. Tâlhărie pe Palmiro Togliatti. Prinși 2 sârbi și un român

Doi sârbi și un român tâlhăresc o bătrână la Roma. Prinși după câteva minute.

Roma 4 august. O bâtrână a fost atacată de trei tineri aseară, la orele 16, la o benzinărie din Via Palmiro Togliati. Autorii, R.V. de 35 de ani şi M.S. de 20, sârb şi B.D., de anni 27, român, toţi trei cu antecedente penale. Un apel la centrala poliţiei a alertat patrulele maşinilor în servicu care s-au deplasat de urgenţă la locul indicat şi au găsit bătrâna trântită şi lovită. Agenţii au acordat primul ajutor bătrânei după care, ascultând descrirerea faptelor şi persoanelor au aflat că unul dintre cei trei atacatori a lovit-o şi smuls lanţul de la gât după care au fugit la bordul unei maşini de mare cilindrată în care se mai aflau alte persoane. Urmărind imaginile de la camerele video din zonă, agenţii au individuat maşina dar şi pe unul dintre atacatori, pe care l-au recunoscut după ciuful colorat al tunsorii sale.

În acelaşi timp, o altă patrulă a oprit în trafic o maşină cu aceleaşi caracteristi care fuseseră semnalate de poliţişti. Maşina se îndrepta spre ieşirea la autostrada A24. La control aceasta a reyultat ca fiind chiar cea căutată şi implicată în tâlhăria de la benzinăria din strada Palmiro Togliatti.

Maşina a fost sechestrată iar cei trei duşi în chestura centrală a poliţiei.