România – 1.000.000 de elevi mai puțin în 20 de ani

Unu din cinci elevi din România părăseşte timpuriu şcoala, spun statisticile INS 

Astfel, populația școlară a fost de 3.597.300 în anul școlar și universitar 2016-2017, în scădere cu 45,3 mii comparativ cu anul şcolar/universitar precedent. Doar învăţământul profesional a fost singurul nivel educaţional în care populaţia şcolară a crescut (cu peste o cincime) comparativ cu anul şcolar/universitar precedent.  Numărul absolvenţilor din anul şcolar/universitar 2015-2016 a fost de 498,9 mii elevi şi studenți, în scădere cu 10,2% comparativ cu anul şcolar/universitar precedent.

Numărul copiilor înscrişi în învăţământul primar şi gimnazial în perioada 2016-2017 s-a redus cu aproape un milion de elevi faţă de ciclul de acum 10 ani, 1996-1997, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

În anul şcolar 2016-2017 în învăţământul primar şi gimnazial s-au înscris 1,6 milioane de elevi.

Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale, în anul şcolar/universitar 2016-2017

Scăderea natalităţii, abandonul şcolar şi emigraţia românilor peste hotare sunt principalii factori care au determinat reducerea numărului de elevi.

„Reducerea numărului de copii care se înscriu în învăţământul primar şi gim­na­zial este deter­mi­nată de scăderea dra­ma­tică a ratei natalităţii”, a spus Dumitru Miron, pro­fesor la Facultatea de Re­laţii Economice Inter­na­ţionale din cadrul Aca­demiei de Studii Eco­no­mice.

În România s-au năs­cut puţin peste 200.000 de copii în 2015, în scădere cu 33% faţă de anul 1990, arată datele de la INS.

Mai multe date pe: http://www.insse.ro