România, dată în judecată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a adoptat un plan de urgență privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

646x404

Regulamentul are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face față unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. În acest scop, statele membre trebuie să elaboreze, printre altele, planuri de urgență și să le notifice Comisiei Europene.

Un plan de urgență stabilește măsurile și procedurile care intră în vigoare în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze și care sunt bine coordonate cu statele membre vecine. Statele membre au avut obligația de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012.

În noiembrie 2013, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu a adoptat un plan național de urgență. În noiembrie 2014, Comisia a emis un aviz motivat, deoarece România era încă în neconformitate cu regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze. Planul de urgență încă nu a fost adoptat și acest lucru poate afecta capacitatea României de a face față unei posibile situații de criză.

Regulamentul UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale creează un indicator comun pentru a evalua amenințările grave la adresa securității aprovizionării cu gaze. De asemenea, definește standardul de aprovizionare pe care țările din UE trebuie să se pregătească să îl respecte, chiar și în cazul unei întreruperi; solicită statelor membre să desemneze o autoritate responsabilă în mod specific pentru aprovizionarea cu gaze; solicită autorității să creeze un plan de acțiune preventiv care să evalueze riscurile legate de aprovizionare și să propună măsuri preventive, cum ar investițiile în conducte noi și solicită autorității să elaboreze planuri de urgență pentru a face față unei crize.

 

Sursa: www.agerpres.ro