joi , 13 decembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

România mea e o poveste fără sfârșit

 

 

 

Valentina POPA ____________

 

Ma întorc în România cum mă întorc la părinți, mereu… și de dor.

Cine nu mai are părinți e singur.

Cine nu mai are o patrie a lui e la fel de singur.

Cel care nu mai are unde se întoarce, are un suflet pustiit.

Două lucruri pe pământ nu le putem alege: părinții și patria; acestea ne sunt dăruite și e darul cel mai de preț, pentru că sunt rădăcinile pe care le primim și le transmitem mai departe în legende și mituri.

Ce mai înseamnă patriotismul pentru noi și ce ar trebui să însemne? Respectul pentru toți cei care au înfăptuit un vis și nu au cerut nimic în schimb, speranța într-un viitor mai bun – acestea ar fi cuvintele cheie. Astăzi doar cerem, iar daca nu primim, renegăm.

Omul modern, – un sclav al lumii materiale -, uită, din păcate, să își amintească respectul pentru istorie, pentru că își uită originea și nu e decât un om pierdut.

Ce le transmitem copiilor noștri? Ce înseamnă Centenarul pentru ei? Mă lupt cu aceste întrebări și cu privirea lor tristă și goală, în inocența ei… Copiii diasporeni, mulți născuți în țara de adopție, sunt puntea noastră către Europa. Și, totuși, sunt confuzi. Greu am reușit să trezesc în ei admirația pentru străbunii lor, pentru că nu știau mare lucru. Mai greu i-am determinat să ia atitudine și să adopte patriotismul, noțiune străină celor născuți în altă țară. Dar, am reușit cumva să îi fac să simtă românește, să întrebe de ce și cum, să admire trecutul și să prețuiască prezentul românesc, să se apropie de cultură și să își dorească cu ardoare contactul cu rădăcinile lor. Aș spune că acesta este patriotismul. Iubirea dezinteresată față de frumoasele rădăcini românești.

România mea e o poveste fără sfârșit, România mea e mitul pe care vreau să îl păstrez în suflet și să îl dăruiesc copiilor, cât voi putea.

La mulți ani, români frumoși, oriunde ați fi!

Valentina Popa