Românii din Italia au sărbătorit Ziua Naţională cu gândul acasă

sala O suită de manifestări şi evenimente au marcat cu fast şi participare numeroasă Ziua Naţională a României în Italia.

Sâmbătă, 30 noiembrie, în sala mică a binecunoscutului ”Teatru Tendastrice” din Roma a avut loc, organizat de către reprezentanţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia, forumul economic: „Bursa oportunităţilor şi investiţiilor”. O participare numearoasă a oficialităţilor dar mai ales a celor interesaţi de investiţii pe teritoriul României prin aplicarea programelor guvernamentale şi europene de finanţare în diferite sectoare ale economiei.

Holul teatrului a găzduit, atât sâmbătă cât şi duminică, un târg al companiilor româneşti şi italieneşti . Standuri cu miere de albine din Rupea, vinurile „lui Dinescu”, companii telefonice şi de servicii, produsele alimentare ale magazinului „La Strada”, turismul românesc de pe litoral sau fabricanţii de ferestre şi uşi din Vâlcea plus multe altele au făcut deliciul cumpărătorilor sau al celor care au vrut să încheie afaceri.

A urmat un spectacol în care, rând pe rând, Andrei Păunescu, Ileana Şipoteanu, micuţa şi talentata Ioana Bărbuliceanu, pianista Denisa Curtaşu, îndrăgitul show-man Romică Ţociu şi artistele de muzică populară Ionica Stan, Ştefania Rareş şi Cristina Turcu Preda, ansamblul popular „Dor călător” au umplut de bucurie inimile celor prezenţi.

panglicaCâteva sute de români s-au adunat sâmbătă pentru ca, duminică, în ziua adevăratei mari sărbători, să devină câteva mii. O sală plină cu români veniţi din Roma şi împrejurimi dar şi din locuri mai îndepărtate pentru a fi alături, pentru a se bucura de marea sărbătoare. S-au jucat hore, sârbe, s-au fluturat drapele şi cântat cântece aşa cum stă bine românilor adevăraţi, uniţi pentru câteva ore împreună de dorul de casă, de dragostea pentru arta românească, uniţi în cea mai importantă zi pentru naţiunea noastră: 1 Decembrie.

Evenimentul de la teatrul „Tenda Strisce”, devenit obişnuit (sunt câţiva ani buni de tradiţie), a fost organizat de către Asociaţia Românilor din Italia (ARI) condusă de vrânceanul Eugen Terteleac. Mentorul ei, alături de o echipă de colaboratori tineri, a reuşit şi de data aceasta să aducă români din Italia dar şi personalităţi politice şi culturale din România. Tăierea panglicii a fost onorată de Adrian Volintiru, secretar de stat în Ministerul Economiei şi de consilierul economic al Ambasadei Române la Roma, Marius-Cristian Cristea. Oaspeţi de onoare, ambasadorul României la Roma, Excelenţa Sa doamna Dana Constantinescu şi Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David precum şi reprezentanţi ai camerelor de comerţ române şi italiene.

Civitacastellana. Seara, la restaurantul “Las Vegas” din localitate, peste 300 de români au venit să petreacă aici de Ziua Naţională a României. Emilia Ghinescu cu frumoasa ei voce şi cu melodii cunoscute a atras ca un magnet români de la zeci de kilometri.  Cunoscuta artistă de muzică populară a dat un spectacol cât se poate de frumos, a vorbit despre români şi sacrificiile lor peste hotare, de dragostea pentru ţara natală şi pentru românii care nu-şi uită  originile dar, cea ce a făcut cel mai bine a fost să ridice la dans prin muzica ei pe mai toţi cei prezenţi. În sală s-a aflat şi senatorul românilor de Diaspora Viorel Badea care a ţinut să fie prezent.

ghinerscuA urmat un program cu formaţia “Făgărăşanii” care a incendiat atmosfera cu muzică populară şi lăutărească. O locaţie unde săptămânal românii se simt bine şi unde nici sărbătorile nu scapă neonorate. Muzica bună, mâncarea excelentă şi ospitalitatea lui Ionuţ Mocanu, proprietarul localului au fost liantele care au unit românii la Civitacastellana.

badea
Mirel Magop alias Badea Cârţan

Dimineaţa de duminică a început cu un moment mai mult decât simbolic la Columna lui Traian. Câteva asociaţii, români de dincolo şi dincoace de Prut, au venit cu mic cu mare să-l întâmpine pe „Badea Cârţan”. Întruchiparea românului care a venit acum 100 de ani de la Cârţa, pe jos până la Roma, să vadă locurile de unde ne tragem, a refăcut traseul acestuia în acelaşi mod. Mirel Magop, un botoşănean cu inimă mare, pleacă pe 7 august (ziua în care a murit Badea Cârţan) şi, cu sarica pe el, în costum naţional, cu opinci şi toiag, ajunge la Roma. Gestul, dincolo de efortul fizic extraordinar este unul de excepţie, plin de simbolistica dragostei lui pentru personajul istoric, pentru ţară şi pentru rădăcinile latine ale poporului nostru. Românul a fost primit cu un colac frumos făcut de Tatiana Ciobanu, o basarabeancă cu inimă de român, o militantă pentru unirea românilor de peste Prut cu ţara mamă.

În acelaşi timp, tot duminică dimineaţa, la magazinul „La Strada” se inaugura, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Economiei, Adrian VOLINTIRU, noua haină a binecunoscutului market. Lume multă, aglomeraţie, vitrine noi cu produse noi dar şi multă muzică, dansuri, bucurie şi voie bună într-un loc unde cumpărăturile se îmbină cu petrecerea. Reamenajarea magazinului dar şi sărbătorirea Zilei Naţionale a României au fost împletirea utilului cu plăcutul şi proprietarul şi organizatorul evenimentului, domnişoara Monica a ştiut să facă asta cât se poate de bine.

 

scena
Spectacolul de la Auditoriul Seraficum

În cealtă parte a Romei, la EUR, la auditoriul „Seraficum”, asociaţia „Vocea Românilor” împreună cu depozitul Roma…nia dar şi cu sprijinul mai multor oameni de afaceri români de pe teritoriul Italiei, a organizat un alt eveniment pentru Ziua Naţională României. O sală elegantă, cu o frumoasă coregrafie a fost gazda a peste 1000 de români veniţi să participe la un spectacol de zile mari. Organizatorul principal, focşăneanul Iulian Manta şi colaboratorii săi, au adus pe scenă copii români în costume populare, pe văru Săndel care a stârnit hohote de râs şi ropote de aplauze, pe celebra artistă IAMAlina, formaţia „Năzdrăvanii” din Galaţi şi Matilda Pascal Cojocăriţa.

  Faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru ca limba română să nu fie uitată de copiii dumneavoastră!

IMG_3926
Văru Săndel şi copiii care au deschis manifestarea

ambasad 4Deschiderea manifestării a fost făcută de trei copii români în costume populare care au ridicat sala în picioare cu glasurile lor. Un mesaj transmis de Denis, unul dintre ei a fost mai mult grăitor. Întrebat ce este România pentru el, a răspuns sincer şi curat: „România este ţara mea pentru că acolo sunt bunicii mei”. Adică acolo ne sunt originile şi asta nu trebuie să uităm niciodată. Aşa cum a transmis şi ambasadorul nostru la Roma, doamna Dana Constantinescu: „Faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru ca limba română să nu fie uitată de copiii dumneavoastră!”

 

 

  Orgoliu românesc la Marino

marino 2

La Marino, la Câţiva kilometri de Roma, asociaţia Antica Dacia” a organizat seara românească intitulată ,,ORGOLIU ROMÂNESC ”. Pe lângă membrii asociaţiei,  la festivitate au participat atât preşedintele consiliului comunal din Marino, Stefano Cecchi, cât şi consilierul comunal Erico Iozzi. Artistul popular George Lupaşcu a ţinut să fie prezent cu cântecele populare româneşti în frumoasa-i ţinută tradiţională.

 

Prato (regiunea Toscana), capitala confecţiilor italieneşti unde comunitatea românească este la fel de numeroasă, a avut parte de un eveniment pe cinste. Intitulat “BINE V-AM GASIT ROMANI !”, Evenimentul a avut o locaţie de excepţie, cea a teatrului “POLITEAMA PRATESE” şi a fost organizat de Coordinamento Nazionale Cittadini Romeni in Italia sub conducerea lui Stefan Stanasel, preşedintele organizaţiei şi a lui Leontin Cojocea, coodronatorul pe Toscana. Şi aici Ministrul pentru Românii de pretutindeni a fost prezent într-o sală plină cu români nu numai din Prato şi regiune dar şi chiar din Latina, la 400 km distanţă.

david la Prato

O zi plină, cu evenimente din care am amintit doar câteva. Cred că este pentru prima dată când Diaspora din Italia se reuneşte atât de bine la Ziua Naţională, semn că sentimentul de unitate la români, atât de discutat în unele ocazii şi în ultimul timp în special, începe să fie tot mai prezent în inimi şi gândire.

De remarcat că, aşa cum nu se mai întâmplase demult, sau poate niciodată în istoria emigraţiei româneşti din Italia, ambasada noastră a fost prezentă şi a sprijinit mai toate manifestările organizate de diaspora atât la Roma dar şi în alte locuri.

Text: Cristi Merchea

Foto: Vişinel Buştean, Silviu Damaschin

sala sala 2 romica micuta talentata iulian 1 copii copii 2 andrei p Alina alina 3 alina2 vin tociu1481125_541809129245092_1655746335_n 1454449_541808722578466_353029238_n 1470682_541809139245091_972881530_n 1470798_541808252578513_1744582386_n (1) 1470798_541808252578513_1744582386_nludusanu lud4 lud5 lud 2 lud