joi , 13 decembrie 2018
660×220 Studio Mihaela Merchea

Românii, popor de oi?  Depinde de mediu

Cu siguranță o afirmație ca aceasta în spațiul public deranjează. Dar deranjează pentru că evidența deranjează în primul rând când e spusă pe șleau, direct și fără menajamente. 

 

       Am asistat și participat pe 2 decembrie la sărbătorirea Centenarului și a Zilei Naționale a României, desfășurată în două spectacole diferite, organizate la Roma de o televiziune și o asociație.

       Primul, într-o sală mare din complexul Palacavichi din zona Roma est a fost și cel cu cea mai mare prezență românească. Mai bine de 1500 de români s-au perindat pe parcursul a 6-7 ore de spectacol. Lume multă, venită din Roma, din zonele limitrofe, de la Foligno sau Grossetto, dar chiar și din România și Moldova. Lume multă, gălăgie multă, vorbărie, pălăvrăgeală și vacarm „ca la piață” așa cum a scris unul dintre artiști pe contul său Facebook, nemulțumit și vădit deranjat de acestea.

        Un concurs de tinere talente aproape nu a intreresat decât pe cei așezați în fața sălii, dar și aici perindările, plimbările, joaca copiilor sau activitățile comerciale au distras atenția, creând un du-te-vino continuu și dezechilibrând activitatea celor care cântau pe scenă. O sală enormă cu un vacarm de nedescris, făcut parcă înadins. Toată munca organizatorilor, toată străduința lor de a crea un spectacol frumos a fost afectată de lipsa de respect a spectatorilor, veniți să trăncănească și să-și asculte păsurile vecinilor mai mult decât pe cei de pe scenă, artiști mai mari sau mai mici.

       Sosirea ambasadorului și rostirea unui discurs pe cât de sobru și coerent, pe atât de la suflet și legat de moment, nu i-a scos din ale lor: pălăvrăgeala era muuuult mai importantă decât prezența celui mai înalt reprezentant al statului în Italia, ambasadorul.

       A urmat Imnul de Stat, cântecul sacru al tuturor celor care s-au înfășurat în tricolor de dragul patriei dar care au murmurat, s-au plimbat, au filmat, au făcut orice numai să asculte în liniște, cu sufletul la această melodie, nu.

       Concluzia? Amară. Lipsă de respect și interes pentru artiști, lipsă de respect pentru instituții, lipsă de repect pentru imn, lipsă de respect pentru evenimentul în sine pentru care au venit (dacă pentru asta au venit), Ziua Națională la an Centenar.

 

Sentimentul patriotic românesc? Doar pentru Facebook… nu l-ar mai fi creat Zuckemberg!

 

       Un popor care, dincolo de afirmațiile pompoase și de tricolorul care și-n sarmale a stat, a arătat că patriotismul este doar un ambalaj lucios, de fațadă, dar în esență zero. Nul și inexistent, dar frumos și pompos prezentat pe rețeaua lui Zuckemberg… ce ne-am fi făcut fără el.

       Un grup de copii, 17 la număr, cu părinți și profesori, a urcat pe scenă să cânte. Copiii aceștia, unii dintre ei mici, de patru ani chiar, nu s-au născut în România. Nu au rădăcini românești, ci doar tulpina le e… dar părinții lor s-au străduit să le insufle dragostea de patria lor, (patria părinților), să-i învețe cântece românești, – deși la școală vorbesc italiana -, și să-i urce pe scenă pe toți odată. E mare lucru! E un lucru extraordinar, cu atât mai mult cu cât se desfășoară departe de România iar eforturile înmulțite. Dar cine să aprecieze asta?

       Ambasadorul s-a arătat profund impresionat de micuți punând repede întrebarea: „De unde sunt acești copii?” și a urcat pe scenă pentru a-i felicita în parte.

       Nu știm și nu vrem să ne prețuim nici pe noi înșine. Și asta nu se va schimba. Spiritul de turmă, dacă ne este dat dealul, se manifestă fără nici un fel de rezervă. Pentru că am stat și m-am gândit că da, ”dealul” a fost de vină, sala aceea mare unde a avut loc spectacolul, s-a mâncat și băut, s-au făcut cumpărături și, cel mai mult și mai mult, s-a pălăvrăgit, țipat, urlat… numai d sărbătorit nu.

       La Teatrul Serafico, un spațiu mult mai restrâns, fără posibilitatea ringului de joc, fără mici și sarmale, fără bere și standuri, fără loc de vânzoleală, lucrurile au stat diferit. Organizatorii, în egală măsură, s-au străduit dar aici locul a impus o altă evoluție a lucrurilor: oamenii au stat așezați frumos și respectuos, au cântat împreună cu artiștii, au aplaudat, maxim ridicându-se câte-o mână și vânturând câte-un tricolor sau telefon mobil. Nu miros de sarmale, nu bere, nu du-te-vino de oameni… Dar tot români emigrați și aici.

       Dacă mediul influențează locul, și oamenii sfințesc locul. Două proverbe care ar trebui să ne pună pe gânduri iar viitoare evenimente să fie create în locuri strâmte, fără multe posibilități. Pentru că lipsa de respect românii și-o afișează acolo unde au loc, acolo unde „plaiul mioritic” le permite. Constrângerea, de orice fel ar fi ea, face bine și modelează caracterele, cel puțin pe perioada unui spectacol.

Cristi Merchea