660×220 Studio Mihaela Merchea
Bucureşti, la 1868 Foto Amedeo Preziosi Sursa Padeia Image and Collection

„Românii, popor de puturoși”

O afirmație nicidecum nouă, care ne aduce în lumină încă odată imaginea românilor prin ochii unor militari finlandezi aflați în Țările Române în timpul Războiului de Independență.

Românii nu s-au schimbat aproape deloc în decursul a 200 ani, – reiese din mărturiile unor ofiţeri finlandezi care ne-au cunoscut în anii 1800, în materialul din adevărul.ro.

Mărturiile finlandezilor sunt din perioada participării la războaiele ruso-turce din 1828-1829 şi din 1877-1878, acesta din urmă fiind cel în care România şi-a câştigat independenţa. Finlanda făcea parte pe atunci din Imperiul Rus (la care a fost alipită în perioada 1809-1917). În marşurile lor, finlandezii au călătorit prin Basarabia, Moldova, Valahia şi în Dobrogea – inclusiv în Cadrilater. Unii dintre ei şi-au aşternut impresiile în jurnale de front, alţii au relatat cele văzute în lungi scrisori trimise acasă. 


Bucureşti, la 1868 Foto Amedeo Preziosi Sursa Padeia Image and Collection

Un demnitar român interbelic, Raoul V. Bossy (1894-1975), a studiat arhivele Finlandei şi a scos la lumină mărturiile ofiţerilor (în volumul „Mărturiile finlandezilor“, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1937) care transmit un mare regret: acela că România nu este ţara lor. „Ar fi arătat altfel dacă o munceam noi“, scriau finlandez ii.

Citeste mai mult: adev.ro/pop6l6