Rusaliile la biserica ortodoxă românească din Terni – un exemplu de integrare

lume biserica

La zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte, mereu duminca, are loc sărbătoarea Rusaliilor. La Terni, în inima Italiei, românii au sărbătorit-o cum se putea mai bine și mai frumos.

La parohia ortodoxă română „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Sant’Alò din orașul Terni (Umbria), românii din localitate și împrejurimi au venit cu mic pentru acest important eveniment.  Biserica, o construcție din secolul al XI-lea, dăruită comunității de episcopie în urmă cu 12 ani, a devenit neîncăpătoare.

Români dar și ucrainieni din comunitatea de aici, de la cei foarte mici până la cei mai în vârstă, au sosit rând pe rând, unii în frumoase costume populare din zona Maramureșulu sau a Neamțului, pentru a asista la slujbă și a se simți mai aproape de casă, mai aproape de obiceiurile străvechi, pentru a fi așa cum vor și se simt mai bine: români. Părintele Vasile, un punct de referinta al comunității de aici, a ținut o slujbă de zile mari, ajutat de cei doi copii și de vocile extraordinare ale unui cor cum rar se aude pe la noi.

consul 3
Părintele Vasile alături de șeful misiunii diplomatice la Roma, consulul Tiberiu Trifan și soția sa

Oaspete de onoare a fost șeful misiunii consulare, domnul Tiberiu Trifan, care a asistat, alături de soția sa (cu care tocmai serba în aceeași zi 18 ani de căsătorie) la slujbă, mulțumind pentru „momentele înăltătoare trăite aici, create de acești reprezentanți ai unui popor de oameni credincioși, talentați, harnici, de o comuntate foarte respectată în zonă”. Cu aceeași ocazie, consulul Tiberiu Trifan a anunțat și deschiderea, în foarte scurt timp, a noului sediu al consulatului de la Roma, o structură modernă și funcțională unde românii se pot simți cetățeni respectați.

preot amic liliana 2
Părintele Vasile alături de Nicola D’Alessio

preot copii chirichetti preot cadelnita morosance

După slujbă cei prezenți au admirat expoziția de fotografii „Începuturile Creștinismului la Roma” realizată de Nicola D’Alessio, un pruieten al comunității românești din zonă și au ascultat un fragment din cartea „Cireșe amare” a Lilianei Nechita, prezentată aici la a doua ediție, prinma fiind epuizată în librării. O carte scrisă pentru oamenii „care suferă de dor, cei care se trezesc cu România-n gând în fiece dimineaţă”

lume biserica lumanari impart

Bucate românești au urmat, pregătite și aranjate de enoriașii bisericii, nu înainte de a primi binecuvântarea micuței Maria, o fetiță de 6 ani care a recitat „Tatăl nostru” dar și alte poezii și cântece. Alți interpreți s-au întrecut la flaut, Daniel Matei la nai sau voce, glasul ucrainiencei Tatiana Komarova fiind unul aparte, de soprană de operă. Teofil Teatiș a interpretat o superbă poezie evenimentul fiind unul cum rareori se vede prin bisericile noastre de peste hotare, spontaninetatea și dorința interpreților de a arăta ce pot fiind lucruri normale aici, unde preotul Vasile știe să-i apropie și să-i promoveze cum nimeni altul.

Despre preotul Vasile, „cel mai iubit dintre pământenii” români de aici, ‘ – cum ne-a spus unul dintre e noriași -,  numai cuvinte de laudă atât de la români cât și de la italieni. Un exemplu care arată că ortodoxia, credința sunt liantul cel mai puternic al românilor plecați, asta dacă cel care propăvăduiește oamenilor  este într-adevăr „unsul” lui Dumnezeu și om între oameni, român între români.

liliana citeste
Liliana Nechita citind din cartea sa
costume ucraina
Costume populare ucrainiene

grup biserica 2 copil flaut

La sfârșit, fiecarte din cei prezenți a plecat acasă cu ramuri de măslin binecuvântate, așa cum tradiția Rusaliilor  o spune, ele reprezentând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh pogorât peste apostoli. Lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). Astfel, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile. În România, ambele sunt zile libere.