Ryanair introduce o nouă politică pentru bagajele de mână de la 1 noiembrie 2017

Ryanair, compania aeriană low- cost preferată a europenilor, a anunțat că reduce tarifele pentru bagajele înregistrate şi că schimbă dimensiunile acestora, iar pasagerilor le va fi permis să mai ia cu ei, în aeronavă, un singur bagaj de mână, începând cu 1 noiembrie

Ryanair va introduce următoarele modificări la politica pentru bagaje pentru toate zborurile:

Greutatea admisă pentru bagajele înregistrate va creşte de la 15kg la 20kg pentru toate bagajele. De asemenea, tarifele standard pentru bagaje vor fi reduse de la 35€/£ la 25€/£ pentru acest bagaj de 20kg.
Compania susţine că noile tarife şi dimensiuni sunt de măsură să încurajeze clienţii să considere înregistrarea bagajului, ceea ce va reduce volumul ridicat al clienţilor care se prezintă cu două bagaje de mână la porţi, fapt ce cauzează întârzieri de zbor datorită numerelor însemnate de bagaje de mână debarcate la porţi sau în cabină.

Sperăm că prin restricţia impusă clienţilor în a transporta un singur bagaj mic de mână în cabină – bagajul de tip troller urmând a fi trimis, gratuit, la cală – acest fapt va grăbi îmbarcarea pentru zboruri şi va elimina întârzierile cauzate de lipsa spaţiului suficient pentru acomodarea a 360 de bagaje de mână (182 clienţi x 2 bagaje) în compartimentele pentru bagaje, pe zborurile aglomerate. Aceste tarife reduse pentru bagaje şi dimensiunile îmbunătăţite se vor aplica pentru toate rezervările de călătorie cu plecare din 1 noiembrie şi sperăm să le aducem clienţilor noştri economii şi mai mari prin simplificarea politicii noastre pentru bagaje”, a declarat Kenny Jacobs, Ryanair.

Citește mai mult: adev.ro/ovuuc5