Ryanair va anula peste 1.600 de curse în următoarele săptămâni

Compania aeriană Ryanair a anunţat că va anula între 40 şi 50 de zboruri pe zi în următoarele şase săptămâni, adică peste 1.600 de curse.

Ryanair a anunțat că va anula în jur de 40- 50 de zboruri pe zi în următoarele șase săptămâni.

În primele două săptămâni din septembrie, aproximativ 20% dintre zborurile Ryanair nu au ajuns la timp la destinație, ceea ce este foarte mult și inadmisibil. Măsura luată de companie va putea îmbunătăți rata curselor care ajung la timp.

Ryanair va suporta suprataxa de 40 de euro, impusă de obicei pentru schimbarea zborurilor și va publica pe siteul său lista zborurilor anulate, astfel va trebui să plătească despăgubiri călătorilor cărora zborurile au fost anulate și care nu au primit înștiințare înainte cu două săptămâni.

„Dacă nu s-a primit un email de confirmare a anulării zborului, cursa va opera aşa cum a fost plănuită”, au transmis cei de la Ryanair clienţilor.

Ryanair operează și în România, având curse din mai multe orașe, respectiv București, Oradea, Craiova și Timișoara.