SALCÂMUL ÎNFLORIT

 

SALCÂMUL ÎNFLORIT

de Petre Prioteasa

 

Se-așterne liniștea pe-ntregul sat,

de-acum izvorul doarme liniștit,

mi-e dorul călător înaripat,

tu, vino, că salcâmul a-nflorit!

 

Chemări prea multe nu mai aștepta,

că, parcă, și fazanii-au obosit,

cu fluierat târziu te-or deștepta

și vino la salcâmul înflorit!

 

Tu amintește-ți, nu mai zăbovi,

ce sentimente-n mine ai trezit,

flori de salcâm, miros ne-o-nvălui,

dar vino la salcâmul înflorit!

 

Te-am căutat mereu, dar nicăieri

nu te-am aflat, nu știu unde-ai pierit,

te-am așteptat, dar n-ai venit nici ieri,

mi se părea salcâmul veștejit.

 

Dac-ai plecat, trebuie să revii,

măcar să vezi salcâmul scuturat,

te-or apăsa regretele târzii,

dar la salcâm găsi-vei alt bărbat:

 

îmbătrânit, nici n-ai să-l recunoști,

cu părul nins și sufletu-mpietrit,

privește-n gol, cu gândul la doi foști,

și crede că salcâmul a-nflorit.