Sămânța, bat-o vina!

       Duminică dimineața merg de obicei în Obor. Speranța că în acest târg al unui oraș-ghetou aș putea găsi vechituri și anticariat ca-n Porta Portese romană sau Pret a Portè parizian rămâne mereu doar speranță. Dar merg. E locul unde, printre multe gunoaie, ruginituri comuniste și sărăcie, pe tarabe mai iese la iveală și câte un ziar vechi sau vreun obiect cât de cât de interes.
 
         Duminca asta mă salută o cunoștință mai veche dintr-o comună apropiată de Focșani, Garoafa. După schimbul de informații (puține) legat de ce știm unul de celălalt, întreb de un vechi coleg de școală, dacă a dat drumul la terasa pe care o construia acum ceva timp.
 
        – Eee, cum să nu, spune el. A dat, dar știi cum e Ionel, mai ciudat. Când a inaugurat, a venit lume multă, da el deja a început prost: dădea unul muzica mai tare? Hop, s-o dea mai încet. Vorbea unu mai răstit? Hop și el, să-i spună ăluia să vorbească încet. Scuipa unul coji de sămânță pe jos? Nu, frate, să le pună în scrumieră, pe masă. Păi știi și tu cum e lumea la țară: face un lighean de coji. Mai stă să le pună în farfurie sau scrumieră?
Nu face treabă așa.
 
        Așa că, acum nu mai are clienți. El trebuie să se dea după ei, că ei aduc bani, nu să facă reguli din astea ciudate.
 
  Cristi Merchea
foto copertă: http://obiectivbr.ro