Schimburile economice dintre România și Italia au ajuns la un record de 14 miliarde de euro

România şi Italia au „o relaţie economică excelentă, clădită pe două decenii de parteneriat strategic, ilustrată de frecvenţa dialogului bilateral sectorial“, au fost de acord cei doi miniştri, Teodor Meleșcanu și Angelino Alfano, la Bucureşti.

„Relaţiile economice dintre România şi Italia sunt excelente. Anul trecut valoarea schimburilor economice româno-italiene a ajuns la un record de aproape 14 miliarde de euro în zece ani.”, a subliniat Teodor Meleşcanu.

Ministrul român de Externe a precizat importanţa comunităţii româneşti în Italia, „cea mai numeroasă comunitate din afara graniţelor şi în acelaşi timp cea mai mare comunitate de cetăţeni străini în Italia”.

„Noi suntem ţări foarte legate din punct de vedere istoric. Căsătoriile care au loc între italieni şi români şi numeroasele întâlniri între conaţionalii noştri, fiecare în cealaltă ţară, determină o viziune spre viitor în care ne vedem din ce în ce mai uniţi”, a afirmat Angelino Alfano, ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale din Italia.
Ministrul italian de Externe a vorbit şi despre sprijinul pe care ţara sa îl acordă României în interiorul Uniunii Europene. „Suntem şi vom fi alături de România pentru propriile ambiţii şi pentru propriile lupte în interiorul UE şi suntem alături de România în vederea unei întâlniri politice importante, şi anume preşedinţia semestrului european de anul viitor”, a spus diplomatul.

Citiți mai mult: adevarul.ro