Scrisoare către ai noștri

„Se tot vorbește despre durerea celor care rămân, dar te-ai gândit vreodată la durerea celor care pleacă?”

Această întrebare bântuie în opera Annei Gavalda, „O iubeam”, dar e foarte des întâlnită și pe buzele uscate ale românilor care își părăsesc țara pentru „ceva mai bun” ori pentru „ceva mai mult”. 

Vorbim întruna atât despre ce părăsim, dar și despre ce ne părăsește sau cine ne părăsește. Bunici, părinți, frați, surori, prieteni și multe alte rude și cunoștințe ale căror nume se regăsesc răstălmăcite de glasuri străine prin locuri care, între timp, le-au devenit cămin. Inconștient și poate chiar involuntar, păstrăm în suflet un dor ce a luat forma unui ultim zâmbet dintr-o fotografie purtată în buzunar ori a unei îmbrățișări calde înainte ca răcoarea nopții în care am plecat să ne acapareze. 

Vă luăm cu noi oriunde mergem!

Vă păstrăm cu numele, cu rețetele pe care le-am împărtășit prin apeluri telefonice, cu pașii pe care îi facem acum datorită vouă!

Și pe cât de mult încercăm să înlocuim simpla voastră prezență cu video-call-uri care se întind la nesfărșit, pe atât de mult înțelegem că în spatele acelei camere se află ore care, de asemenea, s-au întins la nesfârșit. Și mai știm cum niciun preparat specific locurilor pe care acum, fără să vreți, le numiți „acasă”, nu se poate compara cu mirosul autentic din bucatăriile țării voastre.

Ne îngânăm împreună cu pachetele trimise și primite de fiecare dată când ne permitem și ne bucurăm că reușim cumva să fim aproape, chiar dacă distanța rămâne aceeași când o calculăm.

Și, în același timp, vă mulțumim! Vă mulțumim pentru fiecare vot care a ajuns înapoi acasă, pentru fiecare noapte în care trasați conturul bătăturilor din palme, pentru fiecare pas înspre mai bine și mai mult. Cuvintele își pierd semnificațiile odată cu momentul în care ne revedem și ne strângem în brațe ca și când nu am fi fost despărțiți nicio clipă.

Pentru mulți dintre cei care au rămas, cei ce au plecat devin un sprijin, atât material, cât și emoțional, un motiv de a continua. Și deși nopțile se pot așterne greu peste sufletul nostru, soarele strălucește mai puternic în diminețile în care începem din nou o numărătoare inversă până când ne vom reîntâlni.

Cu drag, către ai noștri, de la ai voștri.

autor: Cîrneleagă Elena

 

Lasă un răspuns