Sergiu Bica – cum să ajungi hair stylist la Roma



„Dacă vrei cu adevărat, poți” spunea o reclamă post revoluționară. Iar Sergiu Bica, unul din milioanele de tineri emigrați ne arată că, oriunde te-ai afla, dacă vrei, poți.

Venit la 17 ani în Italia pentru a-și urma mama, Sergiu Bica a lăsat Făgărașul cu speranța unei lumi și vieți mai bune. Ajuns pe tărâmul cizmei mediteraneene, la doar doă săptămâni intră în pâine. E tânăr, adolescent adică, și vrea să muncească, să-și câștige singur pâinea. De asta a și venit.

Și primul loc de muncă e un coafor din Roma, pe via Nomentana, una din vechile străzi consulare ale Urbei. Totul se întâmpla acum 13 ani când încă mirajul Italiei nu dispăruse iar tinerii credeau.

Mirajul e miraj iar așteptările lui Sergiu nu sunt cele închipuite. Muncă multă, foarte multă, de jos, la măturat, șters praful și tot ceea ce era de făcut într-un salon, mai puțin meseria adevărată pentru… 220 de euro pe lună. Adică, cam tot cât în România. Sau chiar mai puțin, date costurile și nivelul de trai.

Sergiu nu se plânge însă. Strânge din dinţi şi învaţă. Doi ani de zile consecutiv, zi de zi, va merge la muncă. Apoi va schimba un alt salon, alţi 3 ani de zile, pentru o sumă mai mare de data aceasta, de 500 euro, oricum tot sub preţul pieţei muncii. Dar cel puţin va învăţa ceva. Şi asta îl face fericit, îi place: şampoane, colorat păr, spălat etc. O meserie care începe să-i cadă mănușă, de care prinde drag.

Şi cum e tânăr şi are tot viitorul înainte, vor urma 6 ani ca ucenic într-o companie mult mai mare de frumuseţe, care, pe lângă muncă şi un salariu mai bun, îi va da posibilitatea de a înfrumuseţa modele de top, de a cunoaşte Italia şi lumea. „Eu mă credeam stilist pe atunci. Făceam „alta moda” cu această companie, mergeam Catania, Milano, Florența…

Experienţe care l-au maturat şi l-au trecut de la necesitate la pasiune, de la meserie la artă. Iar dacă la început părinţii şi familia nici nu voiau ă audă de o astfel de îndeletznicire, pentru că pe vremea aceea coafatul nu era  „meserie de român”, astăzi lucrurile s-au schimbat total.

De nici o lună, Sergiu are fimra lui, salonul său unde româncele și italiencele frumoase vin să se aranjeze. Iar pe cele mai puțin frumoase le aduce el la stadiul de „belle” pentru că știe, îi place și folosește produse de calitate care-l diferențiază. Ține la calitate iar fetele și doamnele apreciază, intră o dată  și se reîntorc.

Noi îi urăm succes iar fetele și femeile din Roma care vor un look nou pot merge în cartierul roman Centocelle, la salonul  HypnoticTouchRoma, fără îndoială, la un artist al înfrumusețării.

Cristi Merchea

foto: profilul facebook