Sex într-un club gay pe banii Guvernului Italian (video)

A propos de corupție: credeați că numai în România se întâmplă? Uniunea Națională Anti Discriminare Rasială (UNAR) de la Palatul Chigi, adică a Consiliului de Miniștri Italian, finanța o asociație  care are cluburi gay unde se practică prostituția, relatează corriere.it

Un program televiziv foarte cunoscut al Italia 1, „Le Iene” (Hienele) a dezvăluit duminică seara, cu ajutorul camerelor ascunse dar și a unei documentări serioase, un scandal de proporții cu implicarea unui departament al Guvernului Italian: UNAR, Uniunea Națională Anti Discriminare Rasială.

Canalul de televiziune a difuzat imagini din acest club și mărturii ale celor prezenți care au explicat clar că acolo, sub tutela așa-ziselor activități socio-culturale ale asociației, se practica nimic altceva decât sex. Jurnaliști au intrat pe fir și au ajuns la acest club gay unde se practicau masaje erotice, întâlniri gay dar și sex pe bani. Mai mult, Guvernul Italian a finanțat cu 55.000 de euro acest club – care funcționa sub acoperirea unei asociații non profit. Colac peste pupăză, membru, cu tot cu legitimație clubului, era însuși directorul UNAR,  Francesco Spano care în fața telecamerelor a spus că nu știe nimic, habar nu are.

Subsecretarul de stat Maria Elena Boschi i-a cerut demisia directorului și a procedat la „suspendarea licitației de atribuire a sumei care a făcut obiectul anchetei jurnalistice, pentru a putea efectua ulterioare oportune verificări”! potrivit comunicatului Guvernului.

Jurnalistul Filippo Roma, cel care a descoperit finanțamentul din bani publici al localului gay a documentat copios și amplu materialul cu tot ceea ce însemna „activitate culturală” la această „asociație”: masaje erotice cu finalizare, dar numai pe bani, dark room, sex cât cuprinde.

Video: video.mediaset.it