SOVEJA – COMUNA CU „CEA MAI BUNĂ APĂ POTABILĂ DIN ȚARĂ”

Da, comuna a evoluat de la cea cu cel mai ozonat aer din Europa (sic!) (o gogomănie cât casa de mare niciodată verficată) la comuna cu cea mai bună apă potabilă din țară. Dar ce zic, din lume!

      Iar asta prin grija primăriei și a investițiilor de câteva sute de mii de euro care, însă, n-au ajuns unde trebuia, ci pe apa Sâmbetei.

       Motiv pentru care apa pe care oamenii o au la robinete este cea din imagine și din video. Și nu de ieri de azi. Nuu. Dar câiinii latră, ursul merge.  Ei, cetățenii comnei Soveja,  sunt și beneficiarii unei rețele de apă potabile... Pe hârtie doar. Pentru că în realitate lucrurile nu stau deloc așa, apa fiind mai mult mâl iar de băut sau e făcut mâncare cu ea nici vorbă. Dar primarul se mândrește cu „parcul în pantă”. 

       Cu toate controalele și toate avertismentele primite, primăria continuă să facă așa cum știe mai bine și cum face de ani de zile: să ascundă gunoiul sub preș (mai precis gunoaiele sub pământ) și să-și bată joc de oamenii comunii. Dacă Garda de Mediu a venit, a constatat și a amendat, primăria s-a făcut că  respectă dar face tot cum știe ea. La ordinul primarului, dacă tot a venit primăvara, guoaiele se ard în spatele Stației de Epurare că e mai comod și mai ieftin decât să le ducă cu mașina la stația de sortare. 


 
   

      Ionuț Filimon, cel care a desfășurat de câțiva ani mai multe acțiuni în Soveja, a făcut o nouă plângere. O publicăm mai jos în speranța că și ceilalți sovejeni vor lua atitudine pentru binele lor și al celor cărora vor să lase satul. 

      „Astãzi, am luat hotãrârea de a sesiza Direcției de Sãnatate Publicã Vrancea și Instituției Prefectului Județului Vrancea starea criticã în care se aflã comuna Soveja la acest moment. Sovejenii nu dispun de apã, atât apã pentru uz menajer, cât și apã potabilã, problema inexistenței apei potabile fiind cunoscutã de multã vreme, prin adresa nr. 6021/22.08.2018 de cãtre inspectorii din cadrul D.S.P Vrancea – Compartiment ”Serviciul Control în Sănătate Publică”, adresa prin care se confirmă faptul că apa din rețeaua comunei Soveja NU este potabilă.

       ❗Apa este indispensabilã, cu atât mai mult în acest context epidemiologic în care ne aflãm, igiena fiind mai mult decât necesarã pentru prevenția și protecția împotriva virusului COVID-19. Am luat aceastã hotarâre din cauza autorităților incompetente ce se aflã la conducerea localã, acestea fiind inconștiente de riscurile la care îi expun pe locuitorii comunei Soveja prin prisma acestor fapte, problema existenței apei persistând de foarte mult timp, dar totuși nerezolvatã și în acest moment. Este inadmisibil ca în anul 2020, într-o localitate cu o așezare geograficã prielnicã pentru a dispune de toate  resursele necesare, comuna Soveja sã fie în continuu afectatã de lipsa apei.
       Pe aceastã cale, sper sã fie impuse mãsurile potrivite și rezolvarea problemei în cel mai scurt timp.

Cristi Merchea