Stagii la Ambasada României la Roma pentru tinerii români

logo ambasada ro

Ambasada României în Italia oferă studenților, masteranzilor, doctoranzilor și absolvenţilor aflaţi la început de carieră, cetăţeni români, oportunitatea de a efectua un stagiu în cadrul secției politice și secției consulare a Ambasadei României la Roma.

      Stagiul se desfăşoară strict pe bază de voluntariat, nefiind remunerat. Stagiarii trebuie să îşi asigure singuri cheltuielile de întreţinere, cazare şi transport în perioada stagiului la Roma. Durata stagiului poate varia între 1-3 luni, fiind preferate cele pe o durată mai mare în intervalul menţionat. Cunoaşterea foarte bună a limbilor română şi italiană este obligatorie (scris şi vorbit).
Prin programul oferit, stagiarii se vor putea familiariza cu specificul activității diplomatice, desfășurându-și activitatea sub îndrumarea unui diplomat/consul. Activitatea stagiarului depinde de profilul candidatului și va fi adaptată necesităților activității diplomatice/consulare.

Procesul de selecţie


Pentru dosarul de candidatură sunt necesare următoarele documente, în limba română:
– Curriculum vitae;
– scrisoare de intenţie/motivație, în care să fie prezentat succint scopul şi obiectivele principale pentru care se solicită stagiul de pregătire;
– scrisoare de recomandare din partea unui profesor/angajator;
copie după cartea de identitate/ paşaport românesc valabil.

       În cazul selecției dosarului, candidatul va fi intervievat și poate fi supus unei probe practice, specifică activității diplomatice. Candidatul va fi evaluat în funcție de istoricul academic/ profesional, cât și în funcție de cunoștințele de politică internă/externă/economică/europeană dobândite.

Notă : Dosarul de candidatură va fi trimis prin e-mail la roma@mae.ro