Sticlele cu lapte

Este posibil ca imaginea să conţină: Giorgiana Ștefania Ciomaga, cer, ocean, în aer liber şi apă

Giorgiana Ștefania Ciomaga

   

       Un pâlpâit dintr-o lampă se chinuie să lumineze odaia sufocată de paturi înghesuite. Plânsul noului născut trece prin visele celorlalte surioare care încep a scânci cu indignare. Un trup firav se ridică lăsându-și umbra pe pereții mucegăiți ai cămăruței și-ncepe a mângâia pe fiecare copil în parte, ținând la piept micuțul pe om ce cu saț îi stoarce sânul.

       Liniștea revine în odaie, dar nu și în sufletul acestei mame care e hărțuită de neajunsurile vieții. În curând zorii vor bate-n geam și ea va trebui să îmbrace iar haina severă în fața acestor îngerași. La căpătâi, o iconiță îi ascultă rugăciunea iar palmele împreunate se întrevăd desprinzându-se de pe creștetul fetiței mai mari, căreia îi dă deșteptarea.

      La auzul glasului matern, fetița de doar zece ani se ridică din așternut cu grijă să nu-și trezească surioarele și o urmează pe mama sa care îi pregătise paltonașul și sticlele goale de lapte.

       Ieșind afară, un aer înmiresmat de primăvară o învălui pe mica făptură și, ca într-un zbor, o așeză în fața prăvăliei.

       Acolo era așteptată de un șir nesfârșit cu oameni somnoroși ce-și lăsau sticlele la rând și se întorceau să mai tragă un pui de somn până la deschidere. Fetița, ghemuită lângă sticlele goale, se puse în așteptare  visând la clipa când se va întoarce acasă cu laptele pe care să-l ofere surioarelor ei dragi.

 

       A doua zi urma să meargă fetița de opt ani. Așa le rânduise mama lor. Ziua la școală, seara cu temele făcute la lumina lămpii cu gaz și printre scâncetele surioarelor mai mici iar dimineața în misiunea de aducere a laptelui. Numai că această fetiță era cam fricoasă și în acea noapte gerul înghețase pământul, astfel că mergea foarte atentă pe cărarea alunecoasă. Cu chiu cu vai ajunge la alimentară și, după o lungă așteptare, își ia sticlele cu lapte pline și-ntr-un moment de neatenție, alunecă văzând sticlele cum își lasă laptele să curgă printre cioburi împrăștiate.

       Nevătămată dar îngrozită de consecințe începe a plânge. Un trecător se apropie întrebând-o:

      – Ce s-a-ntâmplat?

       Printre sughițuri și lacrimi îi spune:

       – Am spart sticlele cu lapte și nu mă pot întoarce acasă, că am patru surioare care așteaptă să mănânce și mama o să mă certe groaznic!

       Trecătorului i se făcut atât de milă că o luă cu el înapoi la alimentară și ceru fiecărui om om care stătea la rând să-i ofere fetiței câte o sticlă cu lapte.
Astfel s-au strâns acele patru sticle și, însoțită, a ajuns fetița cu laptele acasă.