SUPĂ CREMĂ DE VIȘINE

Este sezonul vișinelor, așa că nu ezitați să faceți o mâncare specială, mai puțin obișnuită. Vă prezentăm o rețetă de supă cremă de vișine. Supa cremă de vișine este o mâncare răcoroasă și acrișoară, de sezon

Ingrediente:
– 1 kg vișine fără sâmburi
– 200 gr zahăr brun
– 300 ml apă
– 300 ml smântână de gătit
– 1 baton scorțișoară
– 10 cuișoare
– zeama de la jumătate de lămâie
– 1 praf sare
– 1/2 linguriță nucșoară măcinată
– frunze de mentă

Preparare:

Într-o oală se pune la fiert apa, împreună cu batonul de scorțișoară, cuișoarele, nucşoara, praful de sare și zeama de lămâie. Când fierbe, se adaugă zahărul și se amestecă până la dizolvare. Se vor scoate batonul de scorțișoară și cuișoarele. E rândul vișinelor să fie adăugate, și se lasă la fiert 2-3 minute. Introducem mixerul vertical în acțiune și mixăm bine. Supa rezultată se pasează printr-o strecurătoare pentru a elimina eventuale resturi și pentru a rezulta o cremă fină. Se vor adăuga cele 300 ml smântână lichidă, se omogenizează bine și gata supa!

Se servește caldă sau rece, cu crutoane sau fără, cu frunze de mentă, este o supă excelentă și merită încercată. Poftă bună!

 

Albert D. Bertoni