Tânără româncă de 29 de ani violată și ținută în sclavie timp de 10 ani în Italia. A născut de două ori în tot acest timp

Catanzaro – Tânără româncă de 29 de ani violată și ținută în sclavie timp de 10 ani. A născut de două ori în tot acest timp.

Femeia a fost ţinută într-o pivniță, legată, violată şi bătută de italianul Aloisio Francesco Rosario Giordano, în vârstă de 52 de ani, timp de 10 ani. În acest timp a dat naștere la doi copii, fără să primească asistență medicală și pe întreaga perioadă a sarcinii a fost bătută și violată în repetate rânduri de către agresor. Românca era obligată să-și mănânce propriile fecale.

A fost salvată în această dimineaţă, după ce italianul a fost oprit în trafic de poliție, iar fiul în vârstă de 9 ani, care se afla în mașină, a trezit suspiciuni, fiind murdar și subnutrit. Astfel polițiștii au vrut să vadă unde locuiește bărbatul, chiar dacă acesta insista că nu are locuință fixă.

Scenele horror au fost descoperite de carabinierii din Gizzeria în momentul în care au descins la locuinţa italianului. Odată ce carabinierii au ajuns la locuința acestuia, o baracă din plăci și deșeuri,  un beci, au descoperit-o pe românca de 29 de ani și fetița de 3 ani.

Au fost nevoiţi să poarte măşti din cauza mirosului puternic emanat din interior şi să îndepăreteze cutii putrede, găleţi şi bucăţi de mobilier pentru a ajunge la femeia care era legată în lanţuri de pat.

„În treizeci de ani de activitate profesională nu am văzut niciodată așa ceva”, a declarat procurorul șef al Lamezia Salvatore Curcio.

În urma anchetei care s-a desfășurat cu repeziciune a reieșit că femeia a lucrat ca badantă în urmă cu 10 ani pentru concubina lui Giordano, care apoi a murit.

Femeia şi cei doi copii ai ei, fetiţa de trei ani şi băieţelul de 9 ani, au fost preluaţi de serviciile sociale. Italianul a fost arestat imediat cu acuzațiile de reducere în sclavie, violență sexuală și rele tratamente.

 

 

Lasă un răspuns