Țara are „deputat mitralieră”? Are și Focșaniul „consilier mitralieră”

       Vă mai aduceți aminte de afirmațiile deputatului PSD Cătălin Rădulescu, prin care – supărat pe demonstranții anti OU 13 – spunea că, dacă e nevoie, el ieșe cu AKM-ul în stradă să mitralieze? 
      Iată că politicianul de stânga nu e un caz izolat și mai are un seamăn la Focșani, pe consilierul municipal tot PSD, Radu Nițu

Acesta, în ședința Consiliului Local al orașului de astăzi, 30 mai, a spus „că ar trebui scos pistolul și împușcați consilierii din Opoziție”.  Metode staliniste, așa cum consilierul, fost secretar județean UTC, era obișnuit până în 1989 să aplice; reminiscențe comportamentale pe care nu și le poate înfrâna nici atunci când vorbește ca persoană publică.