Toader Stoica, noul consilier român ales la Riano (Roma)

La câțiva kilometri nord de Roma, în localitatea Riano, Toader Stoica, 47 de ani, originar din Tănăsoaia, Vrancea, a fost ales consilier comunal. În ultimii patru ani Gabriel Pârjolea a fost un alt român pe funcția de consilier comunal, alegerile din 5 iunie 2016 validându-l de data aceasta pe Toader Stoica de pe lista „Siamo Riano” (Suntem Riano).

toaderrianoComunitatea românească de aici este numeroasă și bine integrată, rezultatul alegerilor demonstrându-l din plin: 324 de voturi obținute de candidatul român, al patrulea pe listă,  reprezintă un număr destul de mare, lucru pentru care Toader a mulțumit printr-un mesaj pe pagina sa: Cu ajutorul vostru am reusit sa intru in cadrul Consiliului comunal obtinand 324 de voturi. Nu am cuvinte să îmi exprim stima pentru toți acei care ieri mi-au dedicat o parte din timpul lor prețios.
O sa va anuț când ne vom întâlni și vom sărbători împreună aceasta meritată victorie a eforturilor noastre, a tuturor.
Vă doresc numai bine, cu respect STOICA”.

Felicitări proaspătului consilier și succes în activitatea pe care o va desfășura!

REDACȚIA

foto: pagina facebook