Toate drumurile duc acasă. Uneori!

images (2)
foto: worldvision


Încep gândurile de bine şi dor!

Mulţi se apucă să pregătească pachetele pe care le vor trimite acasă, dragilor, în preajma Crăciunului. Se caută papuci călduroşi şi pulovere pentru părinţi, jucării pentru copii sau nepoţei, se cumpără biscuiţi gustoşi şi dulciuri de tot felul, ciorapi, creme şi cămăşi.

Într-un cuvânt: orice!

Pentru că-n România celor săraci nu-i nimic, banii ajung doar pentru facturi, întreţinere şi un pic de hrană.

Cadourile de Crăciun sunt, de fapt, lucruşoare pe care ei, dragii, nu pot da banii dintr-un motiv simplu: nu-i au!

Aşa că emigranţii încep din timp cumpărăturile, maşinile de transport vor fi pline de cutii, genţi şi pungi cu etichete pe care vor scrie numele destinatarului, adresa şi telefonul său.

Şi-n timpul ăsta… toţi oftează, pentru c-ar fi vrut să plece acasă, pentru că sunt ani de când n-au mai ascultat colinde în pragul casei.

Dar nu, nu se poate, au un loc de muncă de păstrat şi bani de câştigat.

În cele două – trei zile libere de sărbători nu poţi să pleci, să te-ntorci şi să mai petreci şi Crăciunul.

România e aproape, la câteva ore de zbor de orice capitală europeană, dar e atât de departe uneori!

Plecările sunt socotite bine, se strâng bani din timp, se cumpără bilete tot din timp, asta când se poate.

În cele mai multe cazuri… se rabdă de dor şi se amână plecările!

–  Nu acum, poate de Paşte!

Dar şi atunci vor fi tot puţine zile libere, când să te duci şi cum să te-ntorci în câteva zile?

Şi-atunci iar se rabdă.

Trimitem pachete şi atât.

Cu papuci călduroşi, creme şi bomboane.

Trimitem, dar nu primim, pentru că ceea ce ne e de trebuinţă, România întreagă, cu colindători, zăpadă şi gutui la ferestre… nu-ncape într-o cutie!