Tradiții românești prezentate cu mândrie de către copiii români din ansamblul „Mugurașii” din Verona

Se numesc „Mugurașii”, au vârste între 3 ani și 16 ani, s-au pregătit timp de o lună într-o sală din Verona și au susținut un spectacol emoționant în localitatea Valeggio sul Mincio. Un grup de 32 de copii, pregătiți și îndrumați de o mână de adulți, au demonstrat că tradițiile se pot păstra și pe pământ străin.

Relațiile sociale pozitive din primii ani de viață sunt cheia către o maturitate plină de realizări și stare sufletească bună. Oamenii de știință definesc bunăstarea ca un amestec de pozitivism, bună socializare, putere interioară și coerență, o linie dreaptă în viață. Cam asta este sentimentul pe care l-au avut cei prezenți la evenimentul organizat de către comunitatea de români din provincia Verona unde un grup de 32 de copii, pregătiți și îndrumați de o mână de adulți, au demonstrat că tradițiile se pot păstra și pe pământ străin. Se numesc „Mugurașii”, au vârste între 3 ani și 16 ani, s-au pregătit timp de o lună într-o sală din Verona și au susținut un spectacol emoționant în localitatea Valeggio sul Mincio.

Deși sunt născuți in Italia, toți vorbesc limba română și iubesc dansul, muzica și tradițiile populare. Ansamblul a fost format în urmă cu câteva luni la inițiativa părinților care s-au implicat activ în exploatarea talentului și are ca obiectiv promovarea folclorului românesc. Sub privirile emoționate ale spectatorilor, fie români sau italieni, părinții și-au susținut cu mândrie și lacrimi copiii care, nativ și necondiționat iubesc neamul românesc și și-au luat în serios rolul de ambasadori etnico-culturali. Talentul de care au dat dovadă, a uimit până și profesioniști în artele populare, aflați în public, momentele culminante fiind solo-urile de nai, vioară și clarinet.

 

Vom urmări și vă vom transmite evoluția ansamblului Mugurașii prin inițiativele cultural-identitare viitoare, în sprijinul cărora stau necondiționat părinții și organizația Alleanza dei Romeni.

„Copilaria este lumea miracolului și a magiei : este ca și cum creația ar răsări trandafirie din noapte, totul fiind proaspăt si uimitor.” Eugen Ionescu

Loredana Diana Teodorescu „Alianța Românilor”