Traiano – Costruire l’Impero, creare l’Europa” – o expoziție extraordinară despre un om și o epocă extraordinare

Traiano – Costruire l’Impero, creare l’Europa”, o expoziție care nu putea avea un alt cadru mai bun, mai adecvat, decât cel al complexului Mercati Traianei (Piața lui Traian) din centrul Romei.

Marți, 28 noiembrie, a avut loc în incinta acestui arhicunoscut loc, deschiderea expoziției, o realizare comună a instituțiilor românești (Ambasada României la Roma, Insitututl Cultral Român, Academia Rmână din Roma, istorici și cercetători români) și celelor italiene.

O idee pentru celebrarea celor 1900 de ani de la moartea împăratului, o retrospectivă prin istoria unui împărat care a exstins aria imperiului Roman la cea mai mare dimensiune (5.400.000 kmp), o călătorie prin istoria a două popoare, cel italian și cel român.

Ambasadorul George Bologan

Prezentă la această manifestare și artista româncă Luminița Țăranu cu a sa Columna mutãtio – LA SPIRALE, o reinterpretare în cheie modernă a columnei împăratului, care povestește „mutația” semnificației Columnei lui Traian în desfășurarea istoriei. O prezentare cu participarea ambasadorului României în Italia. ES George Bologan, a directorului Academiei Române din Roma, prof. Rudolf Dinu, a ministrului plenipotențiar Dan Pineta, istorici, referenți culturali.

Liliana Țăranu – Columna mutãtio


Prezență impresionantă a unui public farte numeros care a umplut sălile, coridoarele și camerele vechiului „supermarket” roman pentru a admira realizările celor de acum 1900 de ani, pentru a viziona filme documentare, fotografii, machete ale Podului peste Dunăre, realizat de Apolodor din Damasc, a monumentuui de la Adamclisi, reconstruiri animate ale diferitelor opere arhitectonice din acea vreme, monede, statui, mulaje ale columnei, miniaturi și multe alte lucruri deosebit de interesante care ne trimit într-o epcă apusă dar mereu actuală: Imperiul de ieri, Europa de azi.

Anca Cezarina Fuger, unul din referenții istorici care a contribuit la documentarea în România

Pe de altă parte, expoziția este caracterizată și de viața „excepțională” a unui om „simplu” dar semnificativ, încrustată într-un „titlu” plasmat pentru el, așa cum spune site-ul expoziției: optimus princeps, sau, „cel mai bun dintre împărați” așa cum a fost numit în timpul vieții. Cel care a știut să aducă bucuria printre romani, cum scria istoricul Plinius cel Bătrân, contemporanul său.

O expoziție care va fi deschisă publicului de pe 29 niembrie 2017 până pe 16 septembrie 2018 la care românii din Roma nu trebuie să lipsească.

Cristi Merchea