TRANSALPINA – St. MORITZ DE ROMÂNIA

transalpinaDomeniul de schi Transalpina

La 2.000 de metri altitudine, pe un teren virgin, o mânã de oameni au ridicat unul dintre cele mai mari domenii de schi din România, într-un timp record. Domeniul de Schi Transalpina, un loc din care vezi Munţii Fãgãraş şi la doar 30 de km de Petroşani – a crescut în câteva luni şi a ajuns ceea ce nici Straja şi nici Pasul Vâlcan, ori Parângul nu vor fi prea curând. Arhitecţii au ales acest loc, desprins parcã din Rai, unde a fost construit un paradis montan. Cei care l-au gândit spun cã în 5 ani de zile domeniul schiabil Transalpina va fi numãrul 1 în România în turismul montan. Va fi un alt St. Moritz din Elvetia. Iarna pârtiile de schi, ce se întind pe kilometri, vor fi legate între ele cu teleschiuri, ori telegondole. Un peisaj de vis, pârtii de schi şi condiţii deosebite, gândite dupã clima locului.
Lacul nu va rãmâne deoparte, iar cei de aici se gândesc sã amenajeze pontoane, unde turistii vor avea posibilitatea sã ia bãrcile si sã facã o plimbare pe lacul Vidra.transalpina2