Institutul Limbii Române a publicat rezultatul examenelor pentru posturile de profesori în cadrul cursurilor de Limbă Cultură și Civilizație Românească din Italia.
Examenele au fost susținute marți și miercuri (12-13 septembrie) la Ambasada României la Roma. Opt candidați s-au înscris la aceste examene, doi dintre ei neprezentându-se, (probabil și din cauza grevei mijloalecor de transport care a afectat Roma), alte două candidate picând la proba dosarelor, incomplete.
Rezultatele celor trei, după proba de marți, la limbă și literatură română și istorie, și miercuri, la metodică și pedagogie, sunt cele din tabelul de mai jos.
Menționăm că a doua după medie este Valentina Popa, colaboratoare a publicației noastre și profesor de limba română în țară, motiv pentru care o felicităm și-i dorim o școală și copii buni, cu rezultate!