Un brad special pentru copiii speciali de la „Elena Doamna” din Focșani

sc-5

Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluziva “Elena Doamna” din Focșani au împodobit vineri, 9 decembrie, un brad în curtea școlii, spre bucuria celor mici dar și a celor mai mari.

Inginerul silvic Cristian Mutică s-a prezentat cu un brad frumos iar Camelia Rodica Hondru și Elena Popa, de la Organizaţia Civică Vrancea au venit cu podoabele. Directorul şcolii, profesori dar şi copii l-au împodobit aducând astfel un aer de sărbătoare.

sc-copii

De fapt copiii se pregătesc de ceva timp pentru ziua de 17 decembrie când vor prezenta un program dedicat sărbătorilor Crăciunului. Ei au creat felicitări ingenioase, frumos și minuțios lucrate, pe care le vor prezenta oaspeților alături de alte lucrări. Participanții vor putea obține una sau mai multe din creații donând fiecare după putere și dorință.

O inițiativă nu singulară, ci una din multitudinea pe care școala le face în fiecare an pentru o bună și diversificată educație. O sărbătoare la care sunteți așteptați în număr cât maimare pentru a fi alături de acești copii care au nevoie de noi toți. Măcar de sărbători.

Cristi Merchea

sc-6 sc-9