Un buzoian a reușit să câștige titlul european la kickboxing

razvan_tiru

Buzoianul Răzvan Țîru a reușit să își adjudece titlul european la kickboxing. La prima participare internațională a obținut cea mai râvnită medalie după ce a disputat finala în fața unui sportiv sucevean.

Tânărul luptător este antrenat de Sorin Răducanu și Iulian Mihalcea. Răzvan își dorește foarte mult să treacă la categoria profesioniștilor , culoar ce i-ar putea aduce și titlul mondial. La competiția europeană organizată în Ungaria, buzoianul a reușit să devină campion la kickboxing cu ajutorul unui knock-out. Chiar dacă în ring a avut de înfruntat adversari de temut, sportivul legitimat la un club buzoian a reușit să îi învingă pe toți, defilând victorios după fiecare competiție. Chiar dacă țelul său este devină campion mondial, “(…)drumul este destul de greu fiindcă vorbim despre gale destinate profesioniștilor”, a declarat antrenorul băiatului. Sportivul consideră că aurul obținut la competiția europeană îi conferă siguranță și reprezintă un pas mare în carieră dar și o obligație pentru întrecerile viitoare. Sunt șanse mari ca locul obținut de Răzvan în Ungaria să îi aducă trofeul de “Cel mai bun sportiv buzoian”, secțiunea “Discipline non-olimpice”. Totodată, Buzăul are capacitatea de a găzdui  anul viitor Campionatul Mondial de Kickboxing.