Un hram la țară

        roaba

Sfinții Petru și Pavel, sărbătoare mare a creștinătății ortodoxe și catolice, a oprit mototarele celor care muncesc pentru o zi. Cel puțin pe cele ale celor care lucrează în agricultură sau construcții. Nu este decretată sărbătoare națională, ci religioasă, iar mulți dintre creștini o țin din generație în generație.

      Venită luni, după duminică, aceasta a prelungit liniștea la sate, a adus vânzoleală în biserici și bucurie în sufletele celor care abia așteaptă un praznic.

       S-a întâmplat ca anul acesta să asist la hramul unei bisericii din Vrancea ai cărei patroni să fie cei doi sfinți sărbătoriți astăzi, Petru și Pavel.

       În sat, nici țipenie. Rar câte o mașină sau câte un trecător. Lumea e la biserică. În gospodăria unui enoriaș forfota este în toi. Aici, mai mulți săteni, enoriași ai acestei biserici, s-au oferit să pregătească mâncarea pentru această sărbătoare. De fapt, sătenii au pus mână de la mână, fiecare cât a putut, și au contribuit la sarmale, pilaf, pui la ceaun, salate, cozonaci și prăjituri, vin și sifoane, aperitive … la toate s-au gândit și agitația este în toi. Totul trebuie să fie pregătit cu grijă ca nimic să nu lipsească de pe mesele ce vor fi aranjate la sfârșitul splujbei de la biserică.

pilaf
Pilaful e gata
masa 2
La umbra cireșului se pegătește masa
masa
O masă lungă este așăzată pentru toți ce vor veni
CRI_0985
Și copiii ajută

        CRI_0970     O mașină utililitară ajunge la poarta gospodăriei să încarce totul: ceune, oale cu sarmale, tăvi, recipiente mai mari sau mai mici, tacâmuri, șervețele sau scobitori… nimic nu este uitat.

       Biserica este larg deschisă. Câțiva copii, frumos îmbrăcați de sărbătare și cu râsete cristaline, se joacă fără nici o grijă afară, pe iarba verde, la umbra unor cireși și vișini plini der roade. Unul dintre ei aruncă cu vișine spre fetiță, supărată că-și va păta rochița.

      copii

 În spatele bisericii, înaintea cimitirului, la umbra unui cireș amar, cu fructe mari și coapte, negre, s-a instalat cartierul general al celor care au pregătit acest hram. Hram care vine după un post în care nu s-a mâncat carne și care dă acum dezlegare. Pentru cine a ținut.

      slujbaCRI_0957CRI_0955

 În biserică, slujba își urmează cursul normal. Aproape o sută de persoane ascultă rugăciunile și se roagă împreună cu preotul și dascălii. Fum de tămâie și lumânări se ridică în aer, sub razele care patrund și-l taie prin vitraliile colorate ale ferestelor. Bărbații stau în strană, cu capetele descoperite, cântând. Femeile, cu baticuri pe cap, în jurul meselor unde au așăzat colive care mai de care mai frumoase și mai arătoase. Una dintre ele chiar de sezon, cu fructe colorate și parfumate de zmeură culeasă din grădină.

        coliva 2

       Părintele binecuvântează toate aceste bunătăți și ține predica finală. O lumânare costă puțin iar cel care mi-a vândut-o chiar vine după mine cu restul. I-am dat prea mult, cu toate că suma este ridicolă.

        Un tânăr subțirel, aranjat, a urcat în clopotniță. Se trage clopotul, semn că slujba este gata și se poate ieși la mese.

        Mesele au fost aranjate pe aleea centrală a cimitirului, sub teii care abia și-au scuturat florile. La pomană însă lucrurile stau altfel. Peste 140 de persoane s-au înghesuit la mese, cu toate că la slujbă mai puțin de o sută fuseseră să asculte. Săraci, mai puțin săraci, ceva țigani, în putere sau mai puțin, treji sau abia încălziți de soare sau de vreun alt hram, tineri sau mai în vârstă, ce-a mai rămas dintr-un sat odată înfloritor se scurg spre mese și așteaptă cuminți. Alți doi preoți au venit de la alte parohii pentru această sărbătoare și s-au așăzat în capul mesei.

       CRI_1047 masa celularservit masa hram impartit lumanari

       Binecuvântarea părintelui dă startul și zdrangănitul furculițelor e mai abitir ca oricând. Se mai cere câte o porție, se mai alunecă sarmale prin pungi, pe sub masă, cât se poate. Unii au venit deja pregătiți cu ele pe masura necesităților. Femeile care au venit cu colive, cu prăjituri făcute în casă, le așază la rându-le pe mese.

       Nu interesează mai pe pe nimeni cele ce spune preotul. Doar pe cei din primele rânduri, oameni mai cu vază, mai arajați și la locul lor. Ca și în societate și în viața de zi cu zi, și aici există o ierarhie nescrisă a pozițiilor. Altul este însă interesul celor veniți iar sfinții Petru și Pavel sunt acolo, sus, cu ale lor, departe de nevoile nevoiașilor, desinteresați de dezinteresul celor care așteaptă felul doi sau cum să pună în traistă. Că de asta au venit unii.

       Vinul curge, sifonul și sucurile la fel. Câțiva dintre oamenii bisercii fac observație unora care nu vor numai mâncare la pachet, ci și sticle întregi, nedesfăcute, cu suc. Păcat că vinul e turnat în cofere că ar fi luat și din acela dacă ar fi fost ambalat.

        copil

Burțile s-au umplut, sacoșele la fel, bunătățile se termină rând pe rând și părintele, văzând că oamenii se ridică fără prea multă sfială să plece, începe să spună rugăciunea de sfârșit. Cei din capătul îndepăartat sunt prea fericiți să mai asculte predici și cuvinte înălțătore. Biserica e doar un loc unde se poate mânca gratis, moacă. Cele sfinte își au mai puțin locul.      inchetata

      Lumea a mulțumit, a aruncat pe jos ambalajele înghețatelor, a luat ce-a luat la pachet sau la pungă mai mare, după care a plecat bucuroasă că și de data asta hramul „a ieșit bine”. Nici nu se putea altfel. Ăsta fusese scopul iar la întrebarea dacă le-a plăcut și ce înseamnă această sărbătoare, o enoriașă a dat din umeri și-a zis că „așa trebe făcut, mamă. Așa-i ghini. N-am mai mâncat niciodatâ așa ghini”.

cazut
Căzut pe câmpul hramului

       Oaia neagră a rămas și acum de turmă, altfel nu ar fi avut har, sau haz, hramul. Lovit de prea multă cucernicie, trăind la maxim momentul, unul dintre meseni nu s-a mai putut ridica singur. A rămas să vorbească cu eul său și să se certe cu toți, cei drept, cu slove din ce în ce mai rare și mai neânțelese, nemulțumit că nu i se mai toarnă. Nu mai putea oricum duce iar soarele nu l-a iertat. L-a bătut în cap până ce, în liniștea păsărelelor și a adierilor de vânt, s-a auzit de-odată „trosc”. Scaunul n-a mai ținut și-a căzut grămadă, cu tot cu ultimul mesean beat criță.

       Preotul a strigat, după ce l-a muștruluit -mare lucru nu prea a înțeles în acel moment, bietul mirean:

– Unde e roaba?! Aduceți roaba!

– Are pană, părinte, a răspuns un copil.

– Nu-i nimic. Mergi la vecinu Neculai și ia-o pe-a lui! Hai să-l ducem acasă.

      La câteva minutea a apărut un băiat cu o roabă zdravănă în care patru enoriași l-au urcat ca pe un sac de cartofi.

     
CRI_1237

Nu știm dacă sfinții Petru și Pavel au văzut și asta, – se petrecea cam pe sub tei faza-, dar hramul s-a terminat cu bine, ultimul mesean a ieșind cu picioarele-nainte, dar în roabă. Mâine se va trezi și-și va aduce aminte de frumoasa și dumnezeiasca sărbătoare care, în loc să-i înalțe spiritul și cugetul, l-a cam trântit la pământ.

Cristi MERCHEA