Un marocan câștigătorul marelui premiu MoneyGram Award pentru cel mai bun antreprenor imigrat în Italia

castigator money

Auditoriul de la Ara Pacis din centrul Romei, un loc plin de istorie și de semnificații, un ambient ultramodern recosntruit lângă monumentul ridicat de Augustus și mausoleul acetuia, a fost astăzi, 25 iunie, gazda unui eveniment de excepție: premiile MoneyGram Award.

Evenimentul este o tradiție a companaiei multinaționale MoneyGram care, de 9 ani încoace, după selecții bine realizate,  atribuie premii celor mai buni antreprenori străini din Italia.

Anul acesta în finală au rămas 15 competitori printre care și doi români: Ovidiu Burdușa, hotelier, și Maria Ștefanache, regizor.

După o prezentare a juriului, urmată de alocuțiuni ținute de fiecare membru, de reprezentanții MoneyGram, au urmat prezentările finaliștilor. Rând pe rând, prezentați de câte  un membru al juriului, câștigătorii pe fiecare categorie au urcat pe scenă expunându-și activitatea și povestea de succes. O istorie pe scurt dar fascinantă a ceea ce înseamnă succesul în afaceri în Italia al celor care au emigrat, al celor care au avut de înfruntat multe obstacole, bariere birocratice, mentalități … Povești de succes ale căror cuvinte de ordine au fost perseverența, dorința de a risca și a face ceva cu orice preț, capacitatea de  a se reinventa și a face totul cu pasiune, cu suflet.

sala money

Câștigătorul marelui premiu MoneyGram Award ediția 2015, pentru cel mai bun antreprenor emigrat în Italia, este marocanul Abderrahim Naji. Un imigrat care cu ani în urmă a coborât din tren în gara din Padova, fără nimic, dar cu speranța de a face ceva. Un imigrat care a lucrat 7 ani într-o fabrică pe care a cumpărat-o de la patronul său și pe care a dus-o, de la un facturat anual de 250.000 de lire, la peste 10 milioane de euro acum.

ov
Maria Ștefanache și Ovidiu Burdușa

Ovidiu Burdușa, unul dintre finaliștii români, cu o afacere tânără în domeniul hotelier, ne-a răspuns la câteva întrebări:

– Este acest eveniment un prag care te va face să gândești și altfel în afacerea ta de-acum încolo?

– Bineînțeles. Este o recunoaștere a meritelor antreprenoriale, este și un pic ciudat pentru că, atunci când am ajuns aici mi-a trecut prin minte drumul făcut până acum pentru a ajunge aici, început acum 14 ani în Italia. Mi-au venit în inte toate momentele bune și rele. Acest eveniment mă ajută să reflectez, mă ajută să văd ce am de făcut pe viitor.

– E o dezamăgire sau o bucurie faptul că nu ați primit marele premiu?

– Nu, este o onoare să fiu printre primii 15 finaliști, 15 cei mai buni antreprenori emigrați. Am o activitate nouă, (doar din luna mai a anului trecut), care în primele 7 luni a reușit să factureze 160.000 € iar anul acesta se preconizează deja dublu dar, oricum, nu la nivelul câștigătorului marelui premiu. Când vom avea toate canalele de vânzare încheiate, alta va fi realitatea. În plus, în toamnă va exista o altă structură.

– Succes înseamnă doar facturatul sau și alte elemente?

– Facturatul îți oferă acoperirea cheltuielilor și reinvestirea în alte lucruri. Dar extinderea înseamnă clienți mai mulți mulțumiți, aprecieri mai multe, satisfacții mai multe.

Cristi Merchea

Pe aceeași temă mai uteți citi:

https://www.emigrantul.it/doi-romani-in-finala-money-gram-award/

castigator bursa castigato restaurante