Un român bătut de alţi români pe care nu i-a lăsat să fure

 Roma, Piazale della Radio.

Un concetăţean încearcă să blocheze hoţii de buzunare din autobuzul 170 dar este bătut de aceştia.

În timp ce mulţi dintre conaţionalii noştri se pregăteau să sărbătorească duminică Ziua Naţională, în autobuzul 170, aproape de staţia Piazzale della Radio, un bătrân italian tocmai este victima hoţilor de buzunare, tot români şi aceştia. Un alt călător, care s-a dovedit ulterior a fi tot român, încearcă să-i blocheze pe aceştia, fără succes însă. Omul este bătut, trântit şi călcat în picioare de hoţi, umplut de sânge, cu toate că o parte dintre cei prezenţi încearcă să-i ia apărarea. Are puterea să spună, printre lovituri, că românul nu ste sinonim cu delicvenţa, relatează cei de la www.romatoday.it.

O acţiune care merită recunoaşterea oficială din partea instituţiei primăriei sectorului al XI-lea, aşa cum spune asesorul Marco Palma care dedică şi un comunicat de presă neplăcutului eveniment. “Chiar mâine voi prezenta o moţiune în consiliul comunal pentru a demonstra că există o parte care vrea să se integreze în societate, şi invers, o alta care intenţionează să comită delicvenţe pentru a trăi în ţara noastră” a afirmat Marco Palma