“UNIȚI ÎN CUGET ŞI-N SIMȚIRI – SĂ NU UITĂM NICICÂND LIMBA ROMÂNĂ!” – proiect românesc în Sicilia

ASOCIAȚIA “DECEBAL& TRAIAN”, al cărei președinte este ELENA CIOBANU, a fost înființată în decembrie 2016 de un grup de persoane care aveau şi au în comun un viu interes pentru menținerea, amplierea şi valorizarea patrimoniului cultural românesc, în scopul unei continuități generaționale şi a unei integrări solide în societatea ospitantă.

      În mod specific, obiectivul acesteia este acela de a realiza activități
socio-culturale, educațional-formative şi informative prin promovarea valorilor etice, a centralității persoanei, a solidarietății, a participării active in sinergie cu diferitele realități teritoriale locale.
    Implementarea unui curs de limba română pentru copiii români rezidenți în zonă a fost obiectivul său principal chiar de la înființare.
Suntem orgolioşi că proiectul „UNIȚI ÎN CUGET ŞI-N SIMȚIRI – SĂ NU UITĂM NICICÂND LIMBA ROMÂNĂ!“- quintesența acestui vis- un curs de limba română dedicat copiilor între 5-15 ani, a fost finanțat de către Ministerul Românilor de Pretutindeni căruia noi, toți românii din zonă care am aderat cu bucurie la inițiativă,  îi suntem profund recunoscători.

Şi de această dată, în semn de prețuire pentru inițiativa asociației,
Primăria Alcamo este partener oficial, aşa cum a fost pentru toate evenimentele culturale prezentate, oferind un suport concret în realizarea proiectului, punând la dispoziție sala de curs.

      Cele 300 de ore  prevăzute în proiect cuprind lecții de limba română, istorie şi geografie pentru grupa mică (formată din copii cu vârsta cuprinsă între 5-10 ani) şi pentru grupa mare (tineri cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani), iar pentru copiii/tinerii care nu au cunoştințe de limba originară proprie sau a părinților, sunt prevăzute doar lecții de limba română.

      Profesorii care vor preda materiile sus-citate,  resurse umane
rezidente în zonă (absolvenți de varii facultăți din România), sunt  Gabriela Tărăboi,  Marcela Ciocan şi  Claudia Antonela Machonici – care este şi manager de proiect.

    „UNIȚI ÎN CUGET ŞI-N SIMȚIRI- SĂ NU UITĂM NICICÂND LIMBA ROMÂNĂ!”  se va desfăşura în perioada 1 iunie- 30 noiembrie la “Cittadella dei Giovani” în localitatea Alcamo (Provincia Trapani).

În data de 1 iunie 2019, ore 11, va fi inaugurarea cursului.

INVITAȚI:

– Reprezentanți ai MINISTERULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI;
– CARMEN-LILIANA IACOB şi ION IACOB- CONSULI AL CONSULATULUI ROMÂNIEI LA CATANIA sau reprezentanți al acestuia;
– Primarul din localitatea ALCAMO, DOMENICO SURDI;
– ASSESSORE LA CULTURĂ,, LORELLA DI GIOVANNI;
– ALTE OFICIALITĂȚI LOCALE.

      Preşedinta Asociației „Decebal&Traian”-  Elena Ciobanu, împreună cu toți membrii şi colaboratorii acesteia, precum şi profesorii angajați, mulțumesc din suflet: MINISTERULUI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI pentru finanțarea proiectului; PRIMĂRIEI DIN ALCAMO pentru punerea la dispoziție a sălii de curs; părinților şi tuturor celor care de-a lungul timpului au crezut şi cred în necesitatea evenimentelor culturale şi a activităților propuse, sprijinind activ orice inițiativă.

      Uniți, lucrând în sinergie şi armonie cu toți partenerii, cu sprijinul
vital al instituțiilor, al publicului şi prin colaborarea activă a celor implicați, vom fi în stare să realizăm în viitor şi  alte proiecte, de
derularea cărora vom fi bucuroşi să vă ținem la curent!