”Uniți pentru Francesco!” – fotbal caritabil Italia-România din dragoste pentru un copil bolnav

afis

O nouă inițiativă a studentului român George Alex Cioropan de la Universitatea ”La Sapienza”, facultatea de ”Scienze Infermieristiche”  Collefero, este menită să ajute un copil cu probleme.

Luni, 24 octombrie, în orășelul Colleferro (50 km sud de Roma), va avea loc ”La partita del cuore”, un meci în scop caritabil pentru ajutorarea lui Francesco.
Cine este Francesco și cde ce această mobilizare?

copilFrancesco este un băiețel de numai 4 ani, bolnav de neutropenie congenitală gravă, operat deja în Italia, și operat pe 12 iulie 2016, la Spitalulu ”Bambino Gesù” din Roma. Atunci, frățiorul său Riccardo i-a donat celulele staminale de care avea mare nevoie. O boală și o situație destul de grele, cu atât mai dificile pentru un pui de om care acum se zbate să intre în viață. Mama sa, Elena Luminița Rusu, a găsit locuință într-o „casă-familie”, cum spun italienii, cea a asociației ”Casa Ronald Bellosguardo”. Nevoile sunt mari însă și nu numai somnul mamei este cel mai important ci toate celelalte corelate bolii grele a copilului.

Astfel, Alex a simțit și gândit pentru a nu știu câta oară că ajutorul său, al colegilor săi dar și al românilor și italienilor care vor să contribuie pot oferi o lainare mamei și lui Francesc.

”Uniți pentru Francesco!” este o deviză care luni va mobiliza românii și italienii la acest meci caritabil pe terenul de fotbal ”Campo Mandova”, viale America, 79 – 00034 Colleferro (RM). la orele 21. 

Vă așteptăm cât mai mulți pentru a da o mână de ajutor unui copil nevinovat și dornic să trăiască. 

Cristi Merchea