Vacanța de o săptămână, două treimi dintre români nu și-o permit

Românii și croații sunt europenii care iși permit cel mai puțin să călătoarească în vacantă. Uniunea Europeană a publicat o serie de statistici potrivit cărora România înregistreaza una dintre cele mai ridicate rate ale persoanelor care spun că nu au suficienți bani pentru a-si permite, anual, o călătorie de o săptămână într-o țară străină

Astfel, 66,6% dintre români nu își permit o astfel de vacanță, acesta fiind cel mai mare procent înregistrat în țările din Uniunea Europeana. Croația este relativ aproape, cu un nivel de 62,8% al persoanelor care din cauza problemelor financiare nu pot pleca o săptămână din țară, în vreme ce puțin peste jumatate dintre bulgari, greci și maghiari spun același lucru.

 

La polul opus se află locuitorii din Suedia, doar 8,2% dintre aceștia afirmând ca nu își pot permite o vancață de o săptămână în fiecare an. În clasament urmează Luxemburg (13,1%), Danemarca (13,7%) și Finlanda (14,2%).

În ultimii cinci ani, proporția persoanelor care nu au suficienți bani pentru vacanțe s-a redus în toate țările din Uniunea Europeana, singurele excepții fiind Cipru, Danemarca și Grecia. Polonezii au înregistrat cea mai mare îmbunătățire din acest punct de vedere, urmați de estonieni și bulgari.

La nivelul întregii Uniuni, 1 din 3 locuitori (32,9%) nu își permit o vacanță de o săptămână în momentul de față, procentul fiind în scădere de la cel de 38% înregistrat în 2011.

Statisticile UE mai arată că atunci când pleacă în concediu românii preferă cu precadere Italia și Spania, țări unde cheltuiesc în medie 31-38 de euro/noapte.

Eurostat