Prind curaj
Limba noastră scumpă e-o ființă,
E comoara noastră nestemată,
Puțini dintre noi își dau silința
Ca ea să rămână nepătată.
O mânjim cu toții – mic și mare-
Când în scris și-n vorbă-o lăudăm,
Doar că limba, ce ni-i dragă tare,
Plânge când, noi toți, o mutilăm!
Plânge și la mine – de durere –
De-ngheață cerneala-n călimară,
Dar… vă zic – e doar a mea părere –
Că la alții se zbate să moară.
Unii mai cred că limba e o rangă,
Să dai cu ea – așa – ca-ntr-un cofraj…
Mi-aduc aminte de al nostru Creangă
Spunând: „ …mă uit în jur și prind curaj”!
Vasile David