Viața ca o temniță

Doina Mustățea

            Ceva vreme în urmă, să tot fie vreo doi ani, m-a sunat o tânără. Se simțea singură și abandonată. Ascultând-o am înțeles că are mare nevoie să vorbească și să își elibereze sufletul fără să fie judecată și acuzată. Părinții îi erau separați, fiecare avea o viață a lui, o altă familie, alți copii. Îmi spunea că, adolescentă fiind, s-a simțit ca pe o punte suspendată și că nu știa încotro să o ia. Mama la un capăt, recăsăorită și cu alt copil deja și tata în celălalt capăt, instabil în relațiile pe care le începea prea repede cu diverse femei și tot la fel de repede le încheia. Iar ea nu reușea să îi facă să înțeleagă că a ajuns la vârsta cea mai delicată când ar avea nevoie de amândoi. Nu își găsea un loc nici în capătul de punte al mamei, nici al tatălui. Atunci când era la tată, mama se simțea ușurată că a scăpat măcar pentru o vreme de ea. Cănd era la mamă, actualul soț o critica pentru orice și parcă nu-i convinea nimic din ceea ce făcea pentru că celălalt copil, fratele ei de mamă, era mereu cel care îi atrăgea dragostea paternă ca un magnet. Când părinții se întâlneau, se ceartau mereu și își reproșau fapte pe care ea nu le cunoaștea însă, în certurile și reproșurile lor, le auzea mereu. De cele mai multe ori ambii, certându-se, uitau de ea. Se urau atât de mult încât ea fusese transformată în mijlocul perfect de a-l răni pe celălalt. Adică era un fel de greutate pe care fiecare părinte în parte o arunca în spatele celuilalt pentru a-l pedepsi. Ca și cum nu ar fi fost copilul lor, ca și cum nu ar fi existat deși fiecare reproșa celuilalt că tot ceea ce face este pentru binele ei.

         Într-o zi s-a trezit în stradă, cu câteva haine într-o geantă, neștiind încotro să o apuce. Actualul soț al mamei nu o mai dorea în casa lui iar tatăl ei trecea printr-un declin relațional și l-a auzit în câteva rânduri reproșându-i că ultima lui relație merge prost din cauza ei, deși partenera lui avea și ea doi copii pe care i-i lăuda mereu. O durea de fiecare dată asta însă nu a reușit sa își facă tatăl să o vada la fel și pe ea. Mama a tăcut cu scuza că are un alt copil de care trebuie să aibă grijă iar copilul are nevoie de tatăl care pe ea o izgonea. S-a simțit abandonată de propria-i mamă, apoi de tată, s-a simțit ignorată așa cum ignori un câine pe care altcineva l-a părăsit în stradă iar cei care treceau pe lângă el se prefăceau că el nu există acolo.

         Societatea și-a cam uitat menirea pe pământ, individualismul predomină din ce în ce mai mult și uită că cea mai mare realizare ce rămane în urma dupa noi sunt copiii. Mâncăm ca să trăim, trăim ca să mâncăm. Cam așa își văd mulți propria viață. Dar când avem copii, povestea trebuie să stea altfel: ei nu sunt păpuși, nici bunuri de consum, ei sunt imaginea noastră când ne privim în oglindă.

         Atunci când copilul greșește, o face pentru că și-a văzut părintele greșind; atunci când copilul fumează, o face pentru că tot părintele i-a demonstrat că se poate, iar când copilul își ratează prezentul și,  uneori,  chiar viitorul este pentru că părintele nu a știut să îi arate drumul drept spre o viata decentă. Iar cînd copilul greșește, înainte de a-l întreba de ce a greșit, adultul trebuie să se întrebe pe el care-i greșeala din care copilul a învățat că…” dacă au făcut-o ei, părinții, o pot face și eu…”

         Am avut impresia că telefonul pe care l-am primit de la tânară a fost  necesitatea de a vorbi cu cineva fără să fie judecată și certată, că și ea, ca toți copiii, are nevoie să se simtă protejată, să simtă că nu a fost un accident în viața părinților ei și că are nevoie de dragostea părintească. Avea 17 ani când, aruncată ca o minge de la mamă la tată și invers, s-a trezit cu o geantă lânga ea, în stradă, neștiind încotro s-o ia și ce să facă. Și-a sunat o prietenă dar nu a găsit-o. A mai sunat una deși chiar prietenă nu-i era, ci mai degrabă o cunoștintă a prietenei ei. Aceasta a trimis pe cineva s-o ia de acolo. Habar nu avea cine-i cel care a luat-o din stradă, important era că are unde să se adăpostească. A fost găzduită într-un apartament în care, a doua zi dimineață, era cam multă vânzoleală, mulți indivizi și individe pe care nu-i cunoștea. Acolo a cunoscut un băiat și, cum era vulnerabilă sentimental, simțea nevoia să audă cand i se spune „nu îți face griji, voi fi lângă tine să te protejez…”. A cedat repede complimentelor și promisiunilor pe care i le-a făcut.         

       Așa a început calvarul. Așa a intrat într-o rețea de prostitutie din care avea să iasă greu după mulți ani. El i-a promis multe, i-a promis că vor fi împreună mereu, că își vor întemeia o familie frumoasă, cu mai mulți copii, doar că… pentru toate astea erau necesari bani. Mulți bani. Nu i-a trebuit mult s-o convingă că cel mai ușor și rapid mod de a câștiga suma necesară pentru bunăstarea viitoarei lor familii este ca ea să se înscrie pe un site unde prostituate de lux… lucrau.

         La început a fost simplu, el căuta clienți și tot el încasa banii iar ea își făcea doar „datoria”. Nimic din ce câștiga nu ajungea în lucrurile care ar fi trebuit să fie ale lor. El îi cheltuia aproape singur, la jocurile de noroc, prin restaurante scumpe, de multe ori cu alte femei, făcea tot felul de tranzacții cu mașini uzate pe care, apoi, le vindea cu mai mult și bani tot nu aveau. Într-o zi s-a simțit rău și a descoperit că este insărcinată. Au decis amândoi să păstreze copilul. Ea chiar și-l dorea pentru că în toată naivitatea ei se îndragostise de cel care o vindea primului venit pentru a-i satisface poftele carnale iar el să trăiască în bunăstare.

         Apoi a mai crezut că odată ce vine pe lume copilul totul va lua sfârșit și ei vor deveni o familie adevarată în care, ca doi parinți responsabili, își vor crește puiul împreună. Baiețelul, un îngeraș blond, când a venit pe lume a transformat-o într-o femeie împlinită și o mamă fericită. L-a iubit cu toată ființa ei din momentul în care a scâncit prima dată. Cum putea altfel când îi semana de parcă erau două picături de apă? Din păcate cel pe care ea îl numea „soțul meu”, era în realitate temnicerul ei. A repus-o în circuitul prostituției folosindu-se de scuza că… „nu putem lăsa copilul fără lapte, pampers, vitamine, cremă” etc. Ori de câte ori îi cerea „temnicerului” să îi permită să se oprească era amenințată că îi va lua copilul și că nu îl va mai vedea niciodată.

         Într-o dimineață s-a trezit obosită psihic. Acel gen de oboseală care este greu să o odihnești. Nu mai putea continua și m-a sunat. Simțea nevoia sa vorbească și să își elibereze sufletul în fața unui om. Astăzi, la distanță de timp, tănăra este bine și împreună cu îngerul ei blond. A fost curajoasă, a luat decizii grele dar le-a luat bine și chiar atunci când era la limită. S-a despărțit de ”temnicer” sub amenințări grave însa nu a cedat, a fost bătută, amenințată cu moartea, lăsată fără bani și bunuri, însă nu a cedat. Permanent s-a gândit și a privit înainte de dragul copilului. ”O mamă pentru copilul ei face orice iar când acesta este în pericol, ea se transformă-n diavol doar pentru a-i netezi drumul și a elimina pericolele”, mi-a spus mai târziu. Exact asta a făcut: a înfruntat orice pericol doar sa îl știe la adăpost.

         Acum a făcut pace cu tatăl ei, s-au mutat împreuna și încearcă să recupereze și să construiască o relație tată-fiică așa cum nu au avut înainte. Nici asta nu este ușor însă ea știe că va reuși. ”Nici nu bănuiam că pot fi așa puternică însă voi reuși”, mi-a spus.

*

       Copiii sunt întotdeauna oglinda adulților, ei reflectă educația și caracterul părinților. ”Să nu te prind cu țigara-n gură că te omor cu mâna mea!” Cam așa își amenința un părinte copilul în timp ce trăgea cu foc din țigară expirându-i fumu-n nas. ”Să nu te pună naiba să umbli aiurea și să-mi vii borțoasă acasă!”, o mamă își amenința fiica în timp ce ea era la a treia sau a patra relație după divorț. Biata copilă nu mai știa bine care-i numele real al iubitului mamei și de ce o tot îndeamnă să-i spună „tată”. Ea, copila, știa că tatal ei nu va fi un altul decat cel biologic, chiar dacă și el stătea cu altă femeie care, la rândul ei, avea doi copii.

         Așa își împart tristețile și zilele în care se simt singuri unii copii, așa își petrec copilăria sau adolescența, între o ignoranță și alta, între o amenințare și alta sau între o bătaie și alta. Societatea româneasca merge, parcă, din rău în mai rău, din greșeală-n greșeală și din eșec în eșec.

       În România, anual, câteva mii de tinere mor pentru că sunt o prada ușoară pentru traficanții de carne vie. Mor pentru că părinții ratează în a fi parinți iar ele, de cele mai multe ori minore, ajung mânate de lipsa dragostei părintești să fie cea mai ușoară pradă a proxenetismului international.

         Dedicată tuturor femeilor care au știut că o pot lua de la capăt și au crezut în ele. Dedicată ție, frumoasa mea A! Dacă ai reușit, meritul îți aparține în totalitate și într-adevar ești o femeie puternică. Cândva îmi spuneai că vrei să fii farul din noapte pentru toate femeile care au căzut în capcana traficanților de carne vie și că vei face orice să le ajuți. Știu că într-o zi vei face și asta atâta timp cît incă îți mai dorești. O femeie puternică face orice își dorește.

Doina Mustățea

Lasă un răspuns