660×220 Studio Mihaela Merchea

Violența în familie naște monștri care ucid, violența în familie lasă urme și sechele asupra copiilor

     

Doina Mustățea

    Pornind de la rubrica și mai tarziu cartea „Dulce și amar” a ziarului Emigrantul, am intrat în contact cu foarte multe femei românce emigrate în special în Italia. Am căutat și ascultat poveștile lor de viață pentru a întelege și a da un contur motivului emigrării lor. Dacă absolut toate (cele intervievate) au plecat din România din cauza sărăciei, un fapt îngrijorător a fost să înteleg că 99 % din aceste femei au plecat din țară pentru că soții lor, alcoolici iremediabili, nu contribuiau la creșterea și educarea copiilor și, în același timp, se comportau cu o violență de nedescris, maltratându-le, pe ele și pe copiii lor.

         Deși sunt divorțată la rându-mi, nu am avut parte de o căsnicie violentă fizic însă de una violentă psihic, da!

         Abia căsătorită, însă, am cunoscut o femeie de o vârstă medie pe atunci care era bătută zilnic. Cănd am intrat în contact cu modul în care trăiește și cu bătăile crunte la care era supus, am încercat cumva să intervin. Nu am avut șanse de izbândă. Am vrut să o conving să divorțeze dar nu am reușit pentru că, îmi explica ea, lumea ar considera-o femeie ușoară și ca ar judeca-o. Singurul copil pe care îl avea, așa l-a crescut: în scandaluri și bătăi crunte. După mai multe încercări de a o convinge că ea este singura care poate pune capăt violenței la care este supusă am înțeles că nu vrea să renunțe la bărbatul care o considera un bun personal și care o chinuie cu bestialitate. Motivul? Singură nu își putea menține un echilibru în viață și îi era teamă să înfrunte ziua de mâine fără să fie alături de propriul călău.

         Din păcate unele femei care gândesc așa ajung să fie ucise, la fel ca și unii copii.

         Îmi amintesc de poveștile ajunse la redacția ziarului pentru rubrica „Dulce și amar”, povești, aș spune eu, ale unor femei puternice și curajoase. Faptul că au reușit să se desprindă dintr-o relație violentă dă dovadă de o putere extraordinară de caracter, anormală pentru locul și vremurile țării noastre. Pe aceste femei nu doar sărăcia le-a împins lsă emigreze ci și dorința de a scăpa de bătăile aproape zilnice pe care le suportau, de faptul că, deși căsătorite, copiii erau tutelați, hrăniți și educați doar de ele pentru că bărbații își făceau veacul prin localurile unde, cu prietenii sau singuri, beau și ultimul bănuț luând astfel și ultima felie de pâine de la gura copiilor.

         Povestea Margaretei, ooo! Ce situație! O femeie care și-a crescut singură 4 copii, o poveste pe care, ascultând-o, mi-au dat lacrimile. Margareta este o învingătoare, la fel ca și copiii ei. Ea a fost una din femeile curajoase care a știut să spună stop la timp violenței, a știut că astfel poate salva viața ei și a celor 4 copii.

         Nu de mult timp am auzit povestea unei mame și a celor 8 copii care trăiau zilnic drama unor bătăi sub limita suportabilității umane. Bărbatul, tatăl copiilor, se îmbăta zilnic și tot zilnic îi teroriza și îi snopea în bătaie. De multe ori mama a ajuns la spital, ultima internare scâpând-o de la moarte. Dacă nu ar fi fost internată, ar fi fost ucisă. Alcoolul îl împingea pe individ să doarmă cu securea sub pernă iar când nu reușea să prindă nevasta s-o schilodească o facea cu copiii pe care reușea sa-i prindă. Într-o zi când mama era la spital iar copii fugari prin vecini, individul a mers în grajd și a bătut vițelul până i-a rupt piciorul.

         În societatea actuală româneasca astfel de cazuri, mai ales în mediul rural, sunt foarte frecvente. Nu treceți pe langă ele prefăcându-vă că nu le vedeți, dați o mâna de ajutor victimelor, învățați-le să își denunțe călăii. Violența în familie naște monștri care ucid, violența în familie lasă urme și sechele asupra copiilor.

         Această campanie are menirea de a încuraja denunțul celor care supun la violențe fizice și psihice.

  Această campanie are rolul de a demonstra tuturor femeilor care suportă chinurile umilinței și ale bătăilor că nu sunt singure și că nimeni nu are dreptul să le considere obiecte, bunuri personale.