Prisoner sitting in his prison cell

Violul care a salvat o viață

 

oribil-necrofilul-de-la-morga-a-abuzat-sexual-peste-100-de-cadavre-0Povestea incredibilă a unei relații create de un accident, un „viol” și un destin care și-a urmat cursul prin miracolul, neexplicat de știință, al învierii.

bruno stefan
Bruno Ștefan

Cu mulți ani în urmă am întâlnit în penitenciarul Ravoha o frumoasă blondă care venea în vizită la un deținut țigan. Ea stilată, elegantă, manierată, îl sorbea din ochi pe el, tuciuriu, neîngrijit, care înfuleca tot ce-i aducea de mâncare de acasă. Un gardian mi-a șoptit că el este infirmierul care a violat-o cand a ajuns moartă la morga spitalului Sfântul Ioan.
Știrea asta făcuse furori la vremea ei: echipajul de descarcerare a adus la morgă o victimă a unui accident de mașină. Când doctorii au venit să facă autopsia, l-au găsit pe infirmier călare pe moartă, care a înviat în timpul violului. Întâlnindu-mă de mai multe ori cu ea în camera de așteptare a penitenciarului, am convins-o să-mi spună povestea așa cum a trăit-o și a înțeles-o ea.

– Eram la volan, mă duceam să mă întâlesc cu șeful meu. Urma să mă mărit cu el, dar erau împotriva acestei căsătorii și părinții mei și ai lui. Nu știu cum m-am răsturnat cu mașina, dar îmi aduc aminte că medicul de la  descarcerare se chinuia să mă aducă la viață. ” O pierdem” – îl auzeam ca prin vis. Apoi totul s-a întrerupt. Când m-am trezit i-am auzit pe medici cum discutau despre formele de depunere a mea la morgă. Strigam revoltată că nu sunt moartă, dar ei nu mă auzeau. Am încercat să mă ridic și am văzut că plutesc deasupra corpului meu. Mă învârteam în jurul medicilor țipând la ei că sunt vie, să facă ceva să mă salveze, dar ei m-au abandonat într-o cameră în care erau mai multe cadavre.

Eram revoltată de neglijența lor și mă vedeam prizonieră încă vie în afara corpului meu mort. Apoi a apărut o lumină care mă atrăgea spre ea tot mai sus printr-un tunel. Parcă eram într-un aspirator care mă smulgea cu forță de lângă corpul meu din sala de la  morgă, trecând prin ziduri deasupra spitalului. Zborul ăsta a încetat brusc și m-am văzut depusă într-o sală mare, albă, luminoasă. Într-un capăt al ei, pe un scaun mare ca un tron stătea cineva care mă privea cu severitate. Am vrut să mă apropii dar parcă eram țintuită pe podea. M-a întrebat de ce n-am fost atentă la toate semnele pe care mi le-a dat să nu mă avânt pe un drum greșit căsătorindu-mă cu cine nu trebuie. ”Du-te înapoi – mi-a poruncit – și cel asupra căruia vei deschide ochii va fi bărbatul tău.” Într-o clipă am ajuns în același tunel care, ca într-un lift, m-a coborât înapoi în spital, în camera de morgă și în corpul meu. Când am deschis ochii l-am văzut pe el deasupra mea. I-am zâmbit și l-am îmbățișat căci știam că al meu va fi și aș fi stat așa multă vreme, dar ușa camerei s-a deschis și doctorii ne-au găsit făcând dragoste. Pe el l-au arestat pentru violarea unui cadavru, dar eu nu sunt cadavru, sunt vie. E nedreaptă arestarea lui, eu am dat declarații că n-am fost violată de el și că vreau să fie eliberat. Dar degeaba – uitați-l aici în pușcărie, umilit și ajuns batjocura unor criminali.

CAF Tiburtina

După câtva timp am reușit să stau de vorbă și cu el, profanatorul de cadavre și să ascult varianta lui.

– Eu nu sunt dom`le de-ăsta care violează cadavre la morgă. Să moară mama că n-am mai făcut așa ceva niciodată înainte. Le aranjam, le pregăteam pentru disecție, curățam ce ieșea din ele, dar nu mă spurcam dom`le cu moarte. Dar când au adus-o pe ea era altceva. Era în ea o lumină care voia să iasă afară. Parcă lumina toată sala. Am încercat s-o resuscit, s-o aduc la viață, dar n-aveam multe cunoștințe medicale. Am făcut respirație gură la gură, am apăsat-o pe inimă, am răsucit-o pe toate părțile, dar lumina din ea se făcea tot mai slabă și parcă mă implora să fac ceva să nu se stingă. Nici un doctor nu venea să mă ajute și eu îi dădeam palme peste față, peste corp să se trezească, dar degeaba – se făcea tot mai rece, mai flască. Cum stătea goală în fața mea, mă uitam între picioarele ei și mă gândeam să încerc pe-acolo s-o readuc la viață, dacă prin respirație gură la gură n-am reușit. Am simțit că se încălzește și pulsul îi revine încet-încet. Mă mișcam mai vârtos să-i pun sângele în circulație, că simțeam că dacă inima o să-i bată mai tare o să se trezească. Și s-a trezit dom`le dintr-o dată, ca și cum aș fi apăsat pe un întrerupător. I-a țâșnit viața pe gură și a deschis ochii. Mi-era că o să țipe când m-o vedea așa negru cum suntem noi țiganii, dar mi-a zâmbit și m-a îmbrățișat. Am dat să mă ridic de pe ea, dar nu m-a lăsat și mă sorbea din ochi și mă mângâia. Dintr-o dată în morgă au intrat medicii și asistentele și m-au găsit deasupra ei. ”E vie, vedeți, am înviat-o” – le-am spus, dar ei m-au acuzat că m-am purtat necuviincios cu cadavrele, că le-am batjocorit. ”Care cadavru – le spuneam. Ea era vie. Ar fi murit până veneați voi sau ați fi omorât-o când ați fi tăiat-o. Eu am salvat-o de la moarte.” Poliția m-a arestat și aici unii își bat joc de mine. ”Bă țigane – mi-a spus un deținut – putea să fie soacră-mea și dacă mi-o aduceai înapoi îmi făceai căsnicia un calvar.” Ei nu înțeleg că a fost un miracol toată această întâmplare.
Unii vor să mă violeze crezând că așa o să simt și eu ce a simțit ea, dar eu pe ea n-am violat-o. Corpul ei îmi cerea să fac ceva.  Am făcut ce trebuia – rezultatul contează, nu-i așa?

Într-una din zile am văzut-o la vorbitor pe fată împreună cu părinții ei. Îl îmbrățișau așa cum n-am văzut vreodată ca niște socri să-și îmbrățișeze ginerele.

– Uite-așa o să te ținem pe brațe, dragule, cât vom trăi și o să-ți facem tot ce vei dori – îi spunea mama ei sărutându-l zgomotos pe obraji. Îți place prăjitura cu nuci? O să-ți fac oricând o să ceri.

Până la eliberarea din pușcărie, avocata lui a organizat nunta în închisoare. Era prima nuntă între gratiile de la Rahova și acest eveniment a trezit la viață toată suflarea deținuților. Fiecare căuta să le facă un cadou din puținul pe care-l aveau: din cutii de conserve au făcut un avion de jucărie, au brodat așternuturi  pentru noaptea nunții, au strâns bani să le cumpere verighete. Cadrele s-au zbătut și au obținut autorizație pentru funcționarea primei camere de ”vorbitor sexual” din istoria închisorilor românești. Au obținut aprobare și pentru meniul festiv de la nuntă. E fost cea mai emoționantă petrecere pe care am văzut-o: deținuții dansau între ei, spuneau bancuri, s-au format ad-hoc zeci de formații de muzică. Nimeni nu stătea posac la masă și deținuți pe care nu-i văzusem vreodată zâmbind radiau și se bucurau ca niște copii de bucuria mirilor. Mulți voiau să fie nașii copilului ce urma să se nască în urma acelei întâmplări de la morgă și fiecare propunea diverse nume. A fost chiar un concurs legat de numele copilului și la sfârșit mirii au fost de acord cu numele ieșit câștigător.

De-atunci nu i-am mai văzut niciodată. Avocata mi-a spus că el a fost eliberat și i s-au retras toate acuzațiile aduse de conducerea spitalului. Am uitat demult de ei, dar cazul lor mi-a revenit zilele trecute în minte citind o știre despre un adolescent olimpic. Numele lui e la fel ca numele copilului ieșit câștigător la consursul de la nunta din penitenciarul Rahova și vârsta lui se potrivește cu vârsta copilului pe care urma să-l nască înviata.  Nu doar că ar fi prea frumos să fie adevărat că au un copil olimpic – ar fi o dovadă în plus a modului în care lucrează Dumnezeu, ridicând destine din cele mai imposibile situații de viață.

Bruno Ștefan