VIRUSUL CARE NE-A DEZBINAT… ȘI MAI MULT

Cristi  Merchea ___________

       Proverbiala bunătate românească și spiritul nostru primitor și-au arătat zilele acestea adevărata față. Practic, cele mai lăudate calități românești au coborât de pe piedestal, s-au dezbrăcat de tot de caracter și și-au arătat hidoșenia, demontând astfel falsurile mituri ancestrale.

       Nimic n-a mai stat în calea fricii de moarte adusă de corona virus, și nu oricum, ci venită de la noi înșine, românii. Dar nu de la românii de acasă. Nu, ci de la cei plecați, cei care „au trădat” și n-au „suferit” alături de cei din țară, care și-au pus palma-n cur plecând acolo unde le e mai bine.

       Năcazul virusului însă i-a îndemnat pe unii (nu foarte mulți, raportat la numărul celor emigrați) și nu neapărat virusați (cu excepțiile de rigoare) să vrea să vină acasă în aceste momente de criză sanitară.

      Ei bine, atât le-a trebuit. Poporul-patriot-suferind, cel care stă zilnic cu gâtul sub talpa clasei politice lingându-i-o mieros, cei care supraviețuiesc în complicitate cu cei aflați la putere dar care primesc nestingheriți euro, lire și dolari de la cei plecați, – de la ai lor adică -, au devenit dintr-odată moraliști acerbi, dușmanii semenilor lor,  orbiți de furia unor informații distorsionate sau de incapacitatea lor de a-i înțelege pe cei apropiați dar plecați departe. Spaima profilactică de „stranieri”, care în vremurile fără corona virus îi mențin în viață pe ei, cei „rămași”,  intubați la valuta asudată în Occident, ura viscerală față de „căpșunari”, „badante” sau „curve” a celor spălați pe creier de un regim care nu mai moare, au mai pus o piatră la temelia celor două Românii: cea de acasă și cea de afară.

       O distincție care se face tot mai mult, o prăpastie care devine tot mai adâncă, care ne arată că nu bunătatea și ospitalitatea sunt calitățile noastre românești predominante, ci dezbinarea. Ceea ce Ciprian Porumbescu scria acum 161 de ani e superfluu și ireal:

       „Pe-al nostru steag e scris unire,
       Unire-n cuget și simțiri
       Și sub măreața lui umbrire
       Vom înfrunta orice loviri.”

       Da de unde? Ea, dezbinarea,  este emblema, steaua noastră din frunte, mândria noastră națională. Cu ea ne putem umfla pieptul și o putem pune stemă pe drapel. Și așa nu mai avem niciuna pe steagul patriei. 

       Ura inconștientă, izvorâtă di prostie, din nemernicie, din spălarea de creiere practicată de comuniști a scos din noi, la ivirea unui pericol, tot ce era mai urât, ca buboiul care-și elimină puroiul. Nu solidaritate, nu unitatea mult exultată la televizor pe rețelele de socializare, în momentele de fericire,  ci ura viscerală pentru cei care nu sunt „ca noi” pentru că „nu stau cu noi”. 

       Nu știu dacă e vina politicii românești sau, pur și simplu, a lipsei totale de educație, a spiritului gregar care ne domină și ne pune în mișcare la orice scânteie. Dar e cert că acum, mai mult decât oricând, există două Românii: una bolnavă de răutate, alta vinovată de depărtare

Lasă un răspuns