Vor românii emigranți africani în ograda lor?

rivolta_immigrati_lampedusa_N

Vestea, publicată de presa italiană, cum că România va avea o cotă din emigranții din nordul Africii, în baza unui acord al Comisiei Europene, a suscitat o sumedenie de comentarii pro, dar mai ales contra.

https://www.emigrantul.it/romania-va-avea-o-cota-de-refugiati-africani-pe-teritoriul-sau/

Românii, după 1990, datorită unor condiții socio-economice dezastroase, s-au trezit peste noapte popor de migranți. Au făcut-o clandestin, în anii imediat umători Revoluției, o fac acum, „legal”, astfel că, deși Guvernul nostru nu are o situație clară, s-a ajuns la 3-4.000.000 de români pribegi prin lume.

Situația din România nu este cea a unui război, așa cum este nordul Africii și Orientul Mjilociu, martoriate de conflagrații și dezordini sociale. România este într-un altfel de război, cel cu corupția, iar poporul său este în război cu guvernanții care, de 24 de ani, îi alungă prin mijloace tacite.

Occidentul s-a dezvotat disporporționat față de alte părți ale lumii, fără să facem aici o analiză detaliată a mijolacelor ortodoxe sau mai puțin ortodoxe folosite. Cert este că, în ultima vreme, o mână au dat-o și conducerile țărilor ca România, Bulgaria, Rusia etc care au primit „comisioane” dintre cele mai nesimțite pentru a-și umple propriile buzunare în detrimentul avuțiilor țărilor și ale maselor.Țara noastră, în speță, s-a regăsit cu păduri defrișate, cu industrie demolată, cu agricultură medievală și turism zero tocmai datorită colaborării „fructuoase” dintre o politică coruptă și occidentali acaparatori, care au cucerit o țară prin propriile noastre arme: lăcomie, prostie, slugărnicie … Așadar, am ajuns astăzi o țară plină de mall-uri construite pe temeliile vechilor fabrici, unde mergem să cumpărăm produse occidentale cu banii împrumutați tot de la Occident. Practic, nu mai avem nimic. Nici demnitate, nici bani, nici avuții în subsoluri sau pe sol … Doar puterea de muncă pe care cei tineri o folosesc la construcția țărilor occidentale. Românai a devenit astfel o țară fără coloană vertebrală (tineret), condusă de o clasă politică venală, coruptă prin excelență, pentru care aplaudă o armată de pensionari, asistați sociali și ceva angajați statali.

Occidentul a fructificat la maxim toate aceste „calități” umane, balcanismul nostru și capitalismul de cumetrie care ne-au caracterizat și ne caracterizează în continuare.

Articolul de astăzi vorbește despre un nou fenomen. România, membră UE, cu pretenții de țară care face parte dintr-un „club mai select”, se găsește în fața unei alte realități: să primească acasă la ea alți cetățeni, mai săraci decât ai ei. Mai săraci sau cu probleme mult mai serioase: cele ale războiului. Iar oamenii, românii, sunt contrariați.

– Cum să avem noi așa ceva? Cum să meargă pe ulițile satelor noastre marocani, egipteni, libinei, tunisieni sau cine mai știe din care nație? Și, odată ajunși, ce vor face? Din ce vor trăi? Din banii Guvernului? Păi, Guvernul nu are bani pentru români, cum va face cu străinii?

Străini pe ulițele noastre? Să ne fure din gospodării, să ne violeze femeile iar, peste un an, doi, să candideze la funcțiile de consilieri sau primari? Adică, să fie la Viișoara primar negru și la Soveja doi consilerei din Maroc și Egipt care să impună WC-uri tip și să mai vrea să construiască și minarete pentru comunitatea musulmană? Să mâncăm cus-cus și să se însoare fetele noastre cu cei cu prepuțul tăiat? Să avem „badante” din Uganda care să se combine cu bunicii noștri? Bașca, vreun terorist camuflat printre ei … „Ptiu, stuchi-iar mâțele de urâți, ar striga babele pe la porți! Chiei, Drace!”

PUBLICITATE CREDITE EXTRABANCA

Eheee, acum e acum! Poate nu se va întâmpla dar, dacă se va întâmpla, noi, care nu avem cultura străinului acasă, cum ne vom comporta cu ei? Cum vom înțelege motivele pentru care și-au părăsit familiile, casele, cum vom tolera obieciurile lor, limba lor în autobuze, șalvarii lor în magazine și burca femeilor la coafor?

E o problemă pe care, ori de câte ori ar fi trebuit să ne-o punem, nu ne-am pus-o. Nici când am invadat lacurile italienilor să pescuim, nici când am umplut de fum de mici cartierele și piețele lor, nici când asasinatele și tâlhăriile au umplut paginile ziarelor lor sau manelele au răsunat prin ulițele satelor; nici când trenurile s-au oprit în Franța și Italia pentru că ai noștri conaționali furaseră cablurile de cupru și nici când am vrut să avem zeci și zeci de biserici ortodoxe ….

Se pune întrebarea, firească, suntem noi, românii, pregătiți să avem emigranți acasă? Suntem gata să avem 1-2.000.000 de pribegi în căutarea unei vieți mai bune și să fie și de alte religii, altă culoare etc?

N-am mai avut răbdare să citesc cele câteva sute de comentarii de pe grupurile unde a fost postat articolul cu pricina. Dar vă dăm mai jos doar câteva dintre ele.

Cristi Merchea

„acum sa vedeti cum iese rautatea din roman….sa nu calce nimeni teritotriu…si mai spunem de alte natii ca sunt rasisti dupa ce ne-am dus peste ei cu milioanele si ne suporta asa cum suntem noi” spune într-un comentariu  Petruta Savastru 

Cristina Marlena vai de totii nu numai de romancute deja tara este vai mama iei astia ne mai lipsesc rido per non piangere

Anca Stefanescu Asa cum stim sa pretindem trebuie sa stim sa ne asumam si responsabilitati ca si celelalte state membre mai ales avand un vedere ca este vorba despre vieti omenesti ! Iar puterea sa fure mai putin ptr a aloca fondurile necesare !!!!!!

Dedu Alina  deja e vai de capul nostru ce sa faca cu aia!nu ne da noua dar ptr aia au?

Elena-Andra Popa dc nu ii trimit in Moldova sau Ucraina ??? noi stam prea bine in Romania sa le dam si lor de mancare ca aici noua ne da careva ceva … mah

Genica Ispas Au nevoie de pace,vor sa traiasca,nu cred ca vor averi,sant dejja saraci.Cat teren abandonat e la noi???

Aurica Baciu Austria ii trimite inapoi in Italia, nu stiu ce as putea spune. Fiecare om nu pleaca de bine de la casa lui. Asa cum sant ei, fug de foame, de razboi, la randul lor si popoarele europene au trecut prin asta.Pentru un trai mai bun omul face orice, in primul rand penttu a-si salva viata sant nevoiti sa-si paraseasca casa. Trebuie sa fim ingaduitori asa cum au fost si altii cu noi.

Agnetamargareta Baico Pe urma necazului oamenilor oropsiti de soarta vor guvernantii romani sa-si mai umple buzunarele,ca de bastinasii nu mai au!Aducem straini,uniunea ne da bani,conationalii pot sa moara de foame,guvernantilor sa le mearga bine si conturile sa se ingroase!

Marius Popa Nu incepeti si voi ca italieni,francezi si spanioli …sa demonstram ca santem oameni… o coaja de paine se va gasi si ptr ei !!! Oamenii necajiti ajuta pe cei nacajiti !!!! Macar atat sa avem bunatate !!!

Violeta Pop Nu sintem rasisti!!!! Dar noi sintem ca sclavii aici fara familii, muncind aici mincindu-ne sanatatea ptr saracia de a casa, nu ne tuteleaza nimeni, si emigrati unde ii primesc.? Noi ce facem raminem aici, murim aici? Valuta banii ii aducem in tara, taxe platim in tara si slugi aici!!!!!.


Ildiko Andrei
 Da cummm …noi suntem plecati de foame side atatea datorii sa platim statu-l ..si nu ne ajuta statu-l cu nimic ..dar la altii le asigura de toate !!!sunt atatia saraci lipiti pamantului …si statu-l ce le da ??? Rusine parlamentarilor !!! Numai ei trebuie sa..,,traiasca bine “

Mina Aanei Sunt de acord,trebuiesc ajutati.Dar nenorocirea este ca nu VOR FI ajutati.Ar FI prea frumos!Voiam doar sa zic,ca fondurile care VOR FI alocate pentru a ajuta aceasta lume saraca nu VOR ajunge niciodata la ei,ci in buzunarul politicienilor si a celor care gestioneaza astfel de asociatii umanitare, cum se intimpla mai peste tot in Europa.

Eugenio Popescu De globalizare ati auzit?Am recomandat de pe Google ROMANIA IN AGONIE.Avem o tara prea de interes pt puterile Europei ca sa nu-si doreasca sa disparem.Pe o parte ne fut ungurii , pe alta Putin , avem niste secui care nush ce vor si aia , ce mai conteaza si cativa colorati?