„Zestrea” cu care străinii contribuie la economia Italiei. Românii pe primul loc cu 6,4 miliarde €

operaio-reso-schiavo-sfruttamento-lavoro-immi-L-coir2B
foto: Il sole 24 ore

Fiscul italian încasează, de la cei peste 5 milioane de „noi italieni”, peste 45 miliarde de euro. În capul listei se află contribuabilii români, cu 6,4 miliarde de euro vărsați, în 2014, în vistieria statului peninsular.

„Resursă pentru țară” îi numește cotidianul „La Repubblica” în ediția din 12 august pe contribuabilii străini din Italia. O forță care contribuie an de an la economia tot mai precară a acestei țări. Există în Peninsulă peste 5 milioane de străini integrați din care peste 3 milioane varsă fiscului peste 45,6 miliarde de euro.

Fundația Leone Moressa s-a ocupat de acest studiu care a scos la iveală următoarea situație:  pe primul loc se află românii, cu peste 6,4 miliardi), urmați de albanezi (3,2 md.), elvețieni (2,8 md.) e marocani (2,4 md). Cu toată criza existentă, veniturile declarate de cei născuți în străinătate au crescut cu 1,8% în utimul an. Recordul creșterii îl dețin însă chinezii, cu o creștere de 8% și moldovenii cu 7,3%.

Practic, forța de muncă activă a României contribuie de zor la ridicarea economiei Italalie, spre indiferența și ignoranța guvernelor noastre.